REVOLUŢIE în telefonia mobilă: Într-o zi îţi schimbi reţeaua

REVOLUŢIE în telefonia mobilă: Într-o zi îţi schimbi reţeaua

Românii care doresc să-şi mute numărul de telefon în altă reţea îşi vor rezolva problema mult mai repede. Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a convenit, ieri, cu operatorii din domeniu să reducă de la zece zile la doar trei zile întregul proces de portare a unui număr de telefon. Practic, "după validarea cererii de portare, abonaţilor care solicită portarea li se va activa numărul de telefon în cel mult o zi lucrătoare", spun reprezentanţii autorităţii.

Conform noii decizii, termenul de activare a unui număr portat va fi de maximum o zi lucrătoare, aşa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative necesare portării se reduce de la zece la trei zile lucrătoare.

Decizia autorității va intra în vigoare în termen de patru luni după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Decizia de ieri a redus termenul în care furnizorii trebuie să realizeze activităţile specifice procesului de portare. "În acest sens, termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare se reduce de la patru zile lucrătoare la o singură zi", se arată în comunicatul ANCOM.

În plus, durata maximă potenţială de întrerupere a serviciului în cursul portării va fi redusă la patru ore în loc de cinci ore, la portarea numerelor de telefonie fixă, şi la trei ore în loc de patru atunci când e vorba de telefonie mobilă.

În practică, durata întreruperii serviciului este mai mică, media pe ultimul trimestru fiind de aproximativ 90 de minute pentru numerele fixe şi 40 de minute pentru numerele mobile, precizează ANCOM.

Protecţie suplimentară pentru cei cu numere provizorii

În ceea ce priveşte portarea prin intermediul unui număr cu caracter provizoriu, decizia urmăreşte să asigure abonaţilor posibilitatea practică de a se porta şi fără asignarea de către furnizorul acceptor a unui număr de telefon provizoriu pentru a fi utilizat până la momentul portării.

În cazul în care abonaţii decid să accepte un număr provizoriu, decizia ANCOM asigură protejarea acestora, prevăzând expres dreptul de a alege în mod real între continuarea sau nu a relaţiilor contractuale cu furnizorul acceptor, în eventualitatea în care procesul de portare nu se finalizează, respectiv de a fi informaţi asupra consecinţelor alegerii lor.

Câţi români şi-au portat numerele

De la lansarea serviciului de portabilitate, la sfârşitul anului 2008, şi până pe 31 martie 2012, au fost portate 745.662 de numere, din care 507.867 sunt numere de telefonie mobilă, 224.600 numere geografice de telefonie fixă şi 13.195 numere independente de locaţie (pentru telefonie fixă), arată datele oficiale.

Furnizorii de telefonie mobilă care au primit cele mai multe numere prin portare sunt Vodafone (176.537), Cosmote (169.492), Orange (156.387), RCS&RDS (4.728) şi Telemobil (719).

În ceea ce îi priveşte pe furnizorii de telefonie fixă, cele mai multe numere portate au fost câştigate de UPC (67.555), RCS&RDS (61.257), Orange (45.501), Vodafone (40.862) şi Romtelecom (11.614).

Abonamentele deţin trei sferturi dintre portări

Numărul mediu de portări realizate lunar în anul 2008 a fost de 7.833. În 2009, acesta a crescut la 15.019, în 2010 la 18.434, iar în 2011 a ajuns la 21.688.

În decembrie anul trecut, s-a înregistrat cel mai mare număr de portări realizate într-o singură lună, atingându-se cifra de 34.696 de numere portate. Datele statistice mai arată că, în cazul telefoniei mobile, se portează mai frecvent numerele utilizate pe bază de abonament decât cele furnizate prin cartele preplătite. Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat în anul 2011 aproximativ 75% erau abonaţi şi circa 25% deţineau cartele prepaid.

Ne puteți urmări și pe Google News