REVOLTĂTOR. Doi preoţi români au fost ARESTAŢI după ce au FURAT moaştele unui sfânt din Grecia

REVOLTĂTOR. Doi preoţi români au fost ARESTAŢI după ce au FURAT moaştele unui sfânt din Grecia

Caz incredibil în Grecia. Patru pelerini din România au fost arestaţi după ce au furat moaştele Sfântului Haralambie. Culmea, doi dintre cei patru erau preoţi.

Cei doi preoţi au reuşit să fugă cu mâna stângă a Sfântului Haralambie. Conform presei din Grecia, citată de B1 TV, lovitura a fost pusă la cale de cei doi preoţi care au venit în pelerinaj la Mânăstirea Spileo, la moaştele Sfântului Haralambie. Toţi suspecţii au fost prinşi, iar moaştele au fost înapoiate mânăstirii.

Cei patru români au avut un plan bine pus la punct. Unul le-a distras atenţia călugărilor mânăstirii, în timp ce al doilea a luat mâna stângă a Sfântului şi a fugit. La scurt timp după ce au descoperit dispariţia relicvelor sfinte, călugării au anunţat oamenii legii. În mai puţin de jumătate de oră, suspecţii au fost prinşi, iar moaştele au fost înapoiate mănăstirii. Iar magistraţii eleni s-au mişcat şi mai repede. În doar 48 de ore de la comiterea infracţiunii, românii erau trimişi şi în judecată.

Hoţii făceau parte dintr-un grup de 40 de turişti din Hunedoara şi Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini şi fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică.