Rețeaua Coldea! Care sunt site-urile unde scandalul cu fostul adjunct al SRI nu a existat

Rețeaua Coldea! Care sunt site-urile unde scandalul cu fostul adjunct al SRI nu a existat Reacția Parchetului European în dosarul lui Florian Coldea. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Scandalul legat de Florian Coldea, prezența lui la un festival în Dubai, dar și aproape ”ciocnirea” cu Sergiu Diacomatu a fost dosit de anumite publicații. Sau mai exact nici măcar nu a fost menționat. Este vorba despre aceleași publicații care primeau informații pe surse de la DNA în perioada Kovesi.

Aventura lui Florian Coldea în Dubai a fost trecută cu vederea de anumite publicații. Mai exact știrea, deși a făcut înconjurul presei, a ratat cu grație anumite site-uri. Spre exemplu U.M. G4 Media nu a auzit despre faptul că fostul adjunct al SRI a fost la un festival în Dubai. Dan Tapalagă este unul din cei mai vechi membri ai rețelei Coldea din presă.

Cam același lucru s-a întâmplat și cu Hotnews.ro unde nu a existat nicio mențiune cu privire la scandal. Desigur că nici ziare.com nu a dat nicio știre cu privire la această situație, deși în toată presa au apărut detalii legate de subiect. Spotmedia.ro, locul de muncă al distinsei jurnaliste Ioana Ene Dogioiu, este din categoria Pe Coldea Nu-l Atingem Nici Măcar Cu O Floare. Un club în care încă prestează, alături de Dan Tapalagă. 

UM Digi 24, așa cum a consacrat-o serialul EVZ - Noi Suntem Statul, a ignorat ditamai scandalul. Legăturile patronatului cu fostul prim-adjunct al SRI sunt foarte cunoscute. ProTV, Libertatea, Newsweek sunt alte publicații care au ignorat scandalul, dar care nu au evitat să scrie despre incendiul tragic de la Ferma Dacilor sau scandalul cu Marian Godină. Umbra lui Cătălin Tolontan la Libertatea pare să dăinuie și după plecarea din trustul Ringier, acesta fiind din cei simpatizați de Florian Coldea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rețeaua Coldea cu informații de la DNA

Publicațiile în cauză sunt cele care în epoca Kovesi-Coldea primeau informații pe surse de la DNA legat de anumite dosare. Nici nu apuca bine să fie ridicat inculpatul de pe stradă sau de unde se afla, că una dintre aceste publicații avea detalii din dosar.

Explicația cu privire la lipsa totală a acestei știri nu o avem. Dar pentru corectitudinea informației și deontologia pe care o proclamă, inclusiv publicul acestor site-uri ar fi trebuit să fie informat. Cu toate acestea știrea nu a existat în ciuda valorilor pe care aceste site-uri spun că le promovează legat de modul în care își tratează cititorii.

Cert este că fostul adjunct al SRI a petrecut în Dubai fără doar și poate. Și nu a petrecut singur ci la aceeași masă cu Maticiuc și alte vedete autohtone. Iar dacă ar fi să ne luăm după nota de plată pe care a făcut-o publică ”Poponeț”, atunci Florian Coldea a avut și foarte mulți bani.

Scandalul din Dubai, aproape de bătaie

Nu de alta, dar într-o singură seară s-a consumat la masă VIP de 8400 de dolari. Pe de altă parte Florian Coldea a scăpat ca prin urechile acului de o altercație cu Sergiu Diacomatu. Acesta din urmă s-a aflat la același festival ca și fostul adjunct al SRI.

Diacomatu a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP făcut pe vremea lui Kovesi și a lui Coldea. Drept urmare este lesne de înțeles de ce a vrut să ajungă la fostul adjunct al SRI. În cele din urmă a fost oprit, dar a reușit să verse băutură pe Florian Coldea.