RESTRICȚII de CIRCULAȚIE în București, sâmbătă. TRAFICUL pe Calea Victoriei va fi îngreunat

RESTRICȚII de CIRCULAȚIE în București, sâmbătă.  TRAFICUL pe Calea Victoriei va fi îngreunat

Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, în București, pentru desfăşurarea evenimentului intitulat Ziua europeană pentru viaţă independentă.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Brigada Rutieră, sâmbătă va avea loc o adunare publică în București, desfăşurată astfel: între orele 9.00 şi 10.00 - adunarea participanţilor în alveola din prelungirea Parcului Kiseleff, situată între prelungirea bd. Aviatorilor şi şos. Kiseleff; între orele 10.00 şi 11.30 - marş pe traseul Piaţa Victoriei (alveola din prelungirea Parcului Kiseleff) - Calea Victoriei - str. Dem I. Dobrescu.

Deplasarea se va face pe carosabil, cu restricţionarea traficului rutier pe traseul de deplasare şi pe străzile care acced în acesta, precizează sursa citată.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului se va restricţiona traficul rutier astfel:

  • între orele 10.00 şi 11.30 - pe Calea Victoriei, pe traseul de deplasare a marşului şi pe străzile care acced în acesta;

  • între orele 9.00 şi 14.00 - pe str. Dem I. Dobrescu şi pe str. Academiei, între str. Ion Câmpineanu şi str. Dem I. Dobrescu.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului din București şi de prevenire a accidentelor şi solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Reţeaua Europeană pentru Viaţă Independentă a declarat, în 2014, data de 5 mai Ziua europeană pentru viaţă independentă. În acest context, conform unui comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, între orele 10.00 şi 11.30 este programată o cursă de biciclete tandem pe traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Ministerul Muncii.