Republicanii americani acuză: Merkel, Hollande și Obama legitimează dezmembrarea Ucrainei

Republicanii americani acuză: Merkel, Hollande și Obama legitimează dezmembrarea Ucrainei

Senatorii americani John McCain şi Lindsey Graham au dat publicităţii o declaraţie comună în care îi acuză pe liderii europeni de o atitudine indulgentă faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi “marionetele sale” din Donbas (estul Ucrainei), relatează agenţia de presă Unian.

“Cancelarul Germaniei (Angela Merkel) şi preşedintele Franţei (Francois Hollande), cu sprijinul preşedintelui american (Barack Obama), legitimează practic dezmembrarea unei naţiuni suverane în Europa pentru prima oară în ultimii 70 de ani”, îşi exprimă revolta cei doi senatori republicani.

“Liderii occidentali susţin că o soluţie militară la conflictul din Ucraina nu există. Putin nu crede aşa. El continuă agresiunea, iar în lipsa unui sprijin puternic pentru armata ucraineană din partea Occidentului, vom vedea în viitor cum Rusia impune o soluţie militară în Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în unele părţi ale Republicii Moldova şi Georgiei”, avertizează ei.

McCain şi Graham au cerut administraţiei de la Washington să trimită, fără întârziere, armament Ucrainei şi să impună sancţiuni mai severe la adresa Rusiei.