Republica Moldova. Percheziții într-un dosar ce vizează mărfuri de contrabandă, de 800.000 de lei

Republica Moldova. Percheziții într-un dosar ce vizează mărfuri de contrabandă, de 800.000 de leiBunuri, contrabandă.Sursa: Replicamedia.md

În Republica Moldova, reprezentanți ai Departamentului Antifraudă și cei ai Serviciului Vamal lucrează la o cauză amplă, ce vizează contrabanda cu bunuri de peste 800.000 de lei.

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal din Republica Moldova, în colaborare  cu inspectorii din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea PCCOCS, au desfășurat 24 de percheziții. Acțiunea a avut loc, sâmbătă, 13 ianuarie, în cadrul unei cauze penale pornite în baza infracțiunii de introducere ilicită a mărfurilor de contrabandă.

În cadrul efectuării urmăririi penale a fost stabilit că, mai multe persoane, locuitori ai mun. Ungheni și mun. Bălți, au organizat o schemă de transportare sistemică din țările Uniunii Europene în Republica Moldova, a mărfurilor de diverse tipuri, în special tehnică de calcul.

Mărfurile de contrabandă, descoperite de autoritățile din Republica Moldova, depășesc suma de 800.000 de lei

Mărfurile în cantități permise de legislație erau disimilate și repartizate diferitor persoane, pe care acestea le transportau ilicit peste frontiera vamală.

După ce au ajuns în țară, mărfurile respective erau stocate și livrate destinatarilor finali. Era vorba despre persoane fizice și juridice, care ulterior comercializau aceste bunuri. Valoarea estimativă a mărfurilor depășește suma de 800.000 de lei.

În rezultatul perchezițiilor au fost ridicate o parte din bunurile introduse prin contrabandă, purtători de informații și înscrisuri de ciornă.

Cercetările continuă, pentru a fi descoperite și alte persoane atât fizice, cât și juridice, implicate în vasta acțiune ilegală

La această etapă în dosar sunt vizate patru persoane cu vârstele cuprinse între 36 și 43 ani, cetățeni ai Republicii Moldova. Atât persoanele vizate cât și complicii acestora sunt cercetați în stare de libertate, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru ca autoritățile să stabilească toate circumstanțele. Și să identifice și alți complici la comiterea infracțiunii. Ca urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, cu asigurarea drepturilor părților, după cum notează siteul oficial.md.