Tămbălău și zarvă mare pe ulițele din Brănești, județul Ilfov, în ziua de Lăsata Secului, în fiecare an. Clopote și clopoței, talăngi, talgere și zurgălăi îți sparg timpanele în timp ce oameni costumați ciudat, în straie viu colorate, cu măști bizare, amintind de vechi triburi pierdute în istorie, te bat pe umăr cu palmele sau chiar te altoiesc pe spinare cu un soi de bici în al cărui cap e legată o bucată de piele de vită sau o opincă veche.

Comuniștii au vrut să interzică tradiția brăniștenilor. În anii ’80 și măștile de gaze erau elemente de recuzită. FOTO: MARIUS VLAD

Și n-ai voie să te superi că, de fapt, brăniștenii îți urează, în felul lor, să ai parte de sănătate în anul ce va să vină. Totul îți apare ca un fel de carnaval arhaic, precreștin, dar menținut de sătenii din Brănești, micuța localitate ilfoveană – aflată pe drumul vechi către mare, după ieșirea din Pantelimon – cunoscută mai ales pentru grătarele stradale unde sfârîie mititeii grăsuți.

De vreo cinci ani, brăniștenii, neam de bulgari pripășiți în Bărăgan de aproape trei secole, și-au regăsit o tradiție seculară pe care comuniștii au încercat să o stingă, fără folos. Sărbătoarea are un nume straniu, fără legătură cu pasărea omonimă: „Ziua Cucilor”. Și a „Cucoaicelor”. Atâta doar că toți „artiștii” sunt bărbați, semn că travestiții nu sunt o invenție modernă.


Cucoaicele și baba


Ștefan Arsene, zis și „Fane Pistol”, o mândrețe de bărbat, e înțolit pe jumătate cu haine femeiești. Poartă o cămașă cu cruci roșii cusute pe mâneci și are la brâu o centură doldora de clopoței și la gât un colier de ciușcă – ardei iute uscat. Țopăie de zor și dă din șolduri, ca o baiaderă, în sunete haotice de cimpoaie, tobe și alte zdrăngănele.

„Nu da, băi, cu biciu’n mine!”. FOTO: MARIUS VLAD

Denumirea arătării e de „cucoaică”. Pe neașteptate, te trezești cu un bici pe cocoașă, suficient de tare să-ți simți rinichii franjuri, dar nu cât să te doboare. Este felul lui, și al consătenilor săi, de a-ți ura sănătate și fericire. De fapt, dacă te plimbi de Lăsata Secului pe străzile din Brănești, nu trebuie să te mire că oameni necunoscuți vin să te bată pe umăr. Îți spun, astfel, într-un mod cald și simplu, că-ți vor tot binele din lume.

Lângă Fane Pistol, șef al grupului „Sădeanca”, sunt uriașe, oglinzi, și tivite cu benzi multicolore de hârtie creponată. Aceștia sunt „cucii”. Unul din cuci se deconspiră. Îl cheamă Marian Neagu și zice că e „cuc cu chip”: „Io-s cuc pentru că, la fel ca-n viață, femeile sunt mai multe și-s și misogin, așa, în ghilimele”. Iar în deschiderea coloanei de carnaval Petre Vasilică, costumat ca o vrăjitoare, rașchetează asfaltul cu un măturoi de răchită. „Io sunt «baba» și alung spiritele rele”, râde știrb travestitul. Și râzi și tu cu el. N-are sens să înțelegi ceva.

Brăniștenii, urmașii imigranților bulgari

„Peste 90% din populația Brăneștiului de azi își are originea în Bulgaria!”, explică Florentin Stoiciu, brăniștean din născare, doctor în geologie și cercetător științific la un institut de metale neferoase și rare și, mai ales, etnograf pasionat și co-organizator al „Zilei Cucilor”.

Brănișteanul spune că se trag cu toții din trei localități din zona Silistra, în nord-estul Bulgariei: Kalipetrovo, Garvăn și Popina. „Și io am fost, în tinerețe, cucoaică, la fel ca toți băieții din comună. Cucoaicele sunt mult mai multe decât cucii. Cam nouă cucoaice la un cuc! «Cucii cu chip», a căror mască era făcută din pene și lână, se îmbrăcau în costume tradiționale bulgărești”, e mândru de apartenența sa Florentin Stoiciu.

Astăzi, măștile sunt mai mult din carton și hârtie. Tot el, care se autointitulează „cuc bătrân”, povestește că strămoșii săi au venit în valuri, din Bulgaria, începând cu 1770, până în 1829. „Acolo erau multe războaie și răzmerițe, iar aici se simțeau în siguranță. Au fost bine primiți, că erau muncitori și buni ortodocși. Tradițional, erau plugari și crescători de oi vaci și bivoli. Nu exista casă fără cai și căruță.

La colectivizare comuniștii au strâns în trei grajduri o mie de cai. Și erau doar 2000 de suflete în sat”, se fălește urmașul imigranților de la sud de Dunăre.

Între 1970 și 2000, „Ziua Cucilor” de la Brănești a avut o participare mai redusă. În ultimii 15 ani, evenimentul și-a recăpătat locul firesc în viața brăniștenilor, iar de cinci ani a devenit aproape un festival, cu invitați din țară și de peste hotare.

O sărbătoare cu origini precreștine

Marea sărbătoare a „cucilor” e precedată de „Urălia”, noaptea de dinaintea începerii Postului Paștelui, când se aprind focuri la răspântii. „Pe vremuri se ardeau resturile vegetale rămase peste iarnă, semn că a venit primăvara. Și se petrecea până dimineața, pe lângă focuri, la șezători, cu glume, farse, dansuri și băutură.

La fi nalul reprezentației „cucilor”, unul dintre ei „moare” și reînvie după ce este jelit. FOTO: MARIUS VLAD

De Urălie, băieții luau de la fete veșminte noi, neîmbrăcate și își făceau măști și «pămătufuri», adică biciul cu care ai fost bătut pe spinare. Înainte dădeau mai zdravăn băieții, că bătrânii își puneau perne la spate să nu-i doară. Și se urează: «Nă zdrave!», adică «Pentru sănătate! »”, intră în detalii tehnice cucul bătrân. Și mai afli că de „bătaia pămătufului” se ocupă doar cucoaicele: „Cucii au măștile mari și grele, nu se mișcă prea rapid. Sunt mai mult decorativi…”, râde geologul convertit în etnolog local.

De altfel, principala sarcină a cucilor e să meargă săltat, să se audă „lopcile”, adică cingătorile cu zurgălăi. Cucoaicele, în schimb, au propriul arsenal de clopoței denumit „acioi”. Iar femeile n-aveau și n-au voie, sub nicio formă, să se îmbrace în cuci sau cucoaice: „Altfel, luau bătaie!”, râde fosta cucoaică.

„Cuci” ca la Brănești găsești în aproape toată Europa

În urmă cu un secol, țopăiala „cucească” dura toată ziua, în timp ce astăzi e mai mult simbolică, de câteva ore, în jurul prânzului. „După «defilare», seara, se pleacă pe la rude și prieteni, ca-ntr-un fel de colindat de primăvară”, explică cercetătorul. Explicația și sorgintea tradițiilor păstrate la Brănești sunt simple: „În antichitate, anul nou începea odată cu venirea primăverii. Se presupune că ritualul nostru are legătură cu fertilitatea. Din păcate, nu se știe de unde vine denumirea de «cuc» dată actorilor. Dar sigur n-are legătură cu pasărea respectivă”, se amuză bătrânul.

Italienii din Sardinia au și ei zurgălăii lor, atât doar că, mânjiți cu negru de fum, par mult mai fioroși. FOTO: MARIUS VLAD

Culmea este că obiceiuri similare s-au păstrat în toată Penisula Balcanică, în Sardinia, Austria, sudul Germaniei, Franța și Spania. Iar la noi în țară se practică astfel de ritualuri precreștine în Suceava – la Belcești, Vrancea – la Punești, prin Banat – la Ciclova, Cărbunari și Stângari, prin Valea Jiului – în satele momârlanilor, în Alba și la Cavnic, în Maramureș.

Moroșanii din Cavnic au înlocuit clopoțeii cu talăngi de vaci. FOTO: MARIUS VLAD

De altfel, la „Ziua cucilor” de la Brănești, din acest an, au participat o trupă de italieni din Sardinia – costumați în blăni de oaie și mânjiți peste tot cu negru de fum, „Brandoșii din Cavnic” și vrâncenii mascați de la Păunești. Elementul comun, nelipsit din costumația „actorilor”, a fost brâul cu zurgălăi. Și dacă la maramureșeni acesta era compus din zeci de talăngi mari de vite, la ceilalți varia de la niște simpli clopoței la zurgălăi mai mari, dar la fel de asurzitori.

Nă zdrave, Brănești!