Regii iahturilor oferă "bărci" de 200.000 €

Regii iahturilor oferă "bărci" de 200.000 €

În perioada 4-17 august, Portul Turistic Mangalia va găzdui cea mai mare expoziţie de veliere Bavaria din România.

Pasionaţii de navigaţie vor putea aprecia „live“ eleganţa celor nouă iahturi cu vele, organizatorii pregătind pentru aceştia multe surprize, printre care si test-drive-uri. Expoziţia va fi însoţită de evenimente conexe precum concertul Andreei Bănică, de sâmbată, 9 august, urmat duminică de concursul Miss Bavaria Blue Marine.   Bavaria Yachtbau GmbdH este cel mai mare producător european (în număr de unităţi vândute) de ambarcaţiuni cu vele şi motor, care este prezent de anul acesta şi în România. Expoziţia de veliere de la Mangalia este organizată de Blue Marine Yachts, importator exclusiv în România al iahturilor Bavaria. Ambarcaţiunile expuse de Blue Marine au preţuri ce variază de la 55.000 de euro pâna la 200.000 de euro. În funcţie de dotări, aceste preţuri se modifică.

Cu toate acestea, afirmă producătorul, se poate spune că pasionaţii de iahting pot achiziţiona un velier la preţul unei maşini bune. Un alt avantaj al iahturilor cu vele se regăseşte în costurile de întreţinere, care, cu tot cu costurile de port, ajung într-un an la circa 5.000-6.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News