Referendumul din Grecia, aprobat de guvernul de la Atena, ar putea avea loc în decembrie

Referendumul din Grecia, aprobat de guvernul de la Atena, ar putea avea loc în decembrie

Referendumul care va avea loc în Grecia referitor la planul de salvare a ţării ar putea fi organizat în decembrie, cu o lună mai devreme decât s-a anunţat iniţial, a declarat, azi, ministrul grec de interne, Haris Kastanidis, citat de Euronews.

"Există posibilitatea ca referendumul să se desfăşoare mai devreme (de ianuarie), probabil în decembrie", a spus Haris Kastanidis, la televiziunea de stat. Acest lucru se poate întâmpla dacă Grecia şi partenerii ei internaţionali pun la punct detaliile acordului de salvare mai devreme, a menţionat el.

Purtătorul de cuvânt guvernamental Ilias Mosialos a declarat, în această dimineaţă, fără a da detalii, că această consultare populară se va desfăşura "cât mai curând posibil". Cabinetul de la Atena a aprobat, aseară, în unanimitate, la finalul unei şedinţe maraton care a durat şapte ore, planul controversat al prim-ministrului Georgios Papandreou, de a organiza un referendum privind pachetul de salvare a Greciei de către UE, potrivit BBC. Premierul a declarat, într-o reuniune de urgenţă a Executivului, că referendumul ar oferi un mandat clar guvernului pentru a pune în practică măsurile de austeritate, cerute de statele membre ale Zonei Euro. Papandreou, acuzat că pune euro în pericol Decizia de ieri a premierului grec de propune ca planul de salvare al Greciei să fie aprobat pirn referendum a luat prin suprindere oficialii europeni. Lumea răsuflase uşurată la aflarea detaliilor planului de salvare, elaborat greoi, după luni şi luni de zile, iar decizia lui Papandreou pare a anula tot acest effort. Günther Oettinger, comisarul european pentru energie, l-a acuzat pe primul ministrul elen Georgios Papandreou că, prin anunţul de ieri "pune euro şi mai mult în pericol decât înainte", transmite AFP, citată de Agerpres. Asta deoarece, dacă planul de salvare nu va trece de referendum, atunci Grecia va intra în faliment, iar consecinţele pentru zona euro vor fi extrem de grave. "Dacă grecii spun nu, nu ştim care vor fi consecinţele", a declarat Oettinger. Comisarul european a spus că nu crede în sfârşitul Uniunii Monetare, dar a subliniat fragilitatea anumitor state. "Membrii cei mai slabi ai zonei euro au în mod special nevoie de încredere şi de claritate", a spus el, menţionând Italia, Spania şi Portugalia. Liderii europeni grăbesc Grecia să ia o decizie În prezent, liderii europeni împing Grecia să ia cât mai repede o decizie. Papandreou se va întâni astăzi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, pentru a conveni asupra următorilor paşi de făcut. Totodată, Wolfgang Schäuble, a făcut apel la Grecia să decidă "cât mai curând posibil calea pe care doreşte să meargă". Planul decis săptămâna trecută la Bruxelles conţine "elemente cheie pentru un al doilea plan de ajutor pentru Grecia. Noi credem că Grecia este conştientă de responsabilităţile sale şi se va conforma deciziilor luate în comun şi în mod unanim", a afirmat Schäuble într-un interviu acordat cotidianului regional Hamburger Abendblatt. Angela Merkel şi francez Nicolas Sarkozy au cerut marţi, într-un comunicat comun, "o foaie de parcurs" pentru punerea în aplicare a planului de salvare pentru Grecia.

Ne puteți urmări și pe Google News