Referendum crucial în Turcia

Referendum crucial în Turcia

Circa 55 de milioane de turci cu drept de vot sunt chemaţi la urne pentru a spune "da" sau "nu" în privinţa unei reforme constituţionale în 18 puncte care ar institui un sistem prezidenţial cu puteri ample în locul actualului model parlamentar din Turcia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a fost cel mai mare promotor al reformei, pe care o consideră necesară pentru a obţine o mai mare stabilitate şi a garanta astfel mai eficient creşterea economică şi securitatea.

Atât Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, de guvernământ), cât şi Mişcarea Acţiunii Naţionaliste (MHP, dreapta) susţin reforma, în timp ce opoziţia social-democrată şi cea prokurdă o resping, scrie Agerpres.

Opoziţia se teme că Turcia se va transforma într-o autocraţie ca urmare a vastelor puteri ce vor fi atribuite preşedintelui, ceea ce va slăbi controlul asupra exercitării puterii şi separării puterilor. Sondajele de opinie indică un rezultat foarte strâns, cu posibilitatea victoriei de ambele părţi.

Opoziţia şi misiunea de observare electorală a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au criticat faptul că referendumul are loc în condiţiile stării de urgenţă instaurate după lovitura de stat eşuată din iulie anul trecut, care taie mai multe drepturi fundamentale.

Circa 47.000 de persoane sunt arestate preventiv, marea majoritate sub acuzaţia de apartenenţă la reţeaua clericului exilat în SUA, Fethullah Gulen, acuzat de instigare la lovitură de stat, iar circa 134.000 de angajaţi publici au fost concediaţi. De asemenea sunt după gratii 13 deputaţi ai Partidului Democratic al Popoarelor (HDP), a treia formaţiune din Parlament şi reprezentant al stângii prokurde, şi 150 de jurnalişti.

Din totalul de 167.601 urne distribuite în ţară, 461 se află în închisori la dispoziţia celor care aşteaptă să fie judecaţi.

Ultimele urne se vor închide la ora 17.00 (14.00 GMT). Nu există sondaje la ieşirea de la urne iar mediilor de informare le este interzisă publicarea rezultatelor până la ora 18.00 GMT, deşi Înalta Comisie Electorală poate ridica mai înainte interdicţia. Se aşteaptă ca puţin după această oră să apară rezultate ferme, deşi, dacă marja este foarte redusă, este posibil să fie necesar ca să se aştepte terminarea numărării celor aproape 1,4 milioane de voturi ale turcilor care au votat în străinătate