Recunoaștere MONDIALĂ pentru un ministru al Guvernului României. Afacerea care ne readuce între LIDERII LUMII
- Petrisor Cana
- 8 septembrie 2018, 00:00
Un ministru care apare prea puțin la televiziuni dar care a reușit performanțe de excepție pentru Români, Dănuț Andrușcă, a primit aprecierea unui miliardar, lider mondial în construcția de nave maritime, Kommer Damen, președinte și proprietar al grupului de șantiere navale Damen. Într-o declarație postată pe site-ul oficial al grupului, Kommer Damen i-a mulțumit personal ministrului Economiei, după ăntrevederea de la sediul ministerului, datorită căruia a preluat un important obiectiv strategic de la Marea Neagră, Șantierul Naval 2 Mai Mangalia. În urma aceste tranzacții, Grupul de Șantiere Navale Damen și Guvernul României sunt acum parteneri iar investitorii olandezi au anunțat dezvoltarea unor proiecte ce readuce țara noastră pe harta liderilor mondiali în construcția de nave, în anul Centenarului.
Dănuț Andrușcă este unul dintre puținii ministri ai Guvernului României, din ultimii 28 de ani, care a primit recunoașteri internationale, deși este criticat în țară. Un influent om de afaceri în plan mondial, Kommer Damen, președinte și proprietar al grupului de șantiere navale Damen, a anunțat, public, după finalizarea negocierilor de preluare a Șantierului Naval 2 Mai Mangalia: „Suntem recunoscători pentru această ocazie de a mulțumi personal domnului Andrușcă pentru rezistența și perseverența ministerului și pentru relațiile de încredere reciproce pe care echipele noastre le-au susținut pe parcursul acestui proces”.
Oficialul Guvernului Român s-a întâlnit cu miliardarul din topul realizat de celebra revistă Forbes, eveniment anunțat pe site-ul oficial al grupului Damen.
„Președinte și proprietar al grupului de șantiere navale Damen, Kommer Damen, a avut o întrevedere cu ministrul român al economiei, Dănuț Andrușcă, pentru a discuta despre viitorul șantierului naval Damen Mangalia”, se arată pe www.damen.com.
„În urma achiziționării de către Damen Shipyards Group a acțiunilor Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering în Daewoo Mangalia Heavy Industries la 20 iulie 2018, Damen a fost desemnat cu gestionarea operațională a șantierului, care a fost redenumit Damen Shipyards Mangalia. Ca atare, Grupul de Șantiere Navale Damen și Guvernul României sunt acum parteneri joint venture”, transmite grupul olandez.
Cu alte cuvinte, prin contractual semnat de Guvernul României, prin Ministerul Economiei, și Damen Shipyards Group, cele două părți se angajează ca, în această activitate economică, care este supusă controlului comun, să valorifice activitatea și comercializarea navelor în interes recipoc. Este o diferență uriașă între afacerea încheiată cu cei de la Daewoo, care trimitea banii în afara României și actualul contract, în baza căruia beneficiile se impart, proporțional, și sumele rezultate intră și în contul statului roman, ne-au dezvăluit oficiali guvernamentali.
„Întâlnirea dintre dl Damen și dl Andrușcă a avut loc la sediul Ministerului Economiei. Subiectele discutate au inclus parteneriatul de încredere care sprijină asocierea dintre Damen și șantierul naval proaspăt achiziționat. Mai mult, s-a subliniat că industria navală are un interes strategic pentru România și se așteaptă ca relația dintre Ministerul Economiei și Grupul Șantierului Naval Damen să permită industriei constructoare de nave din România să-și dezvolte întregul potential”, se arată în comunicatul Damen.
Despre extinderea forței de muncă, Dănuț Andrușcă a deckarat, citat de oficialii grupului olandez: „Locația Mangalia este foarte importantă pentru grupul Damen deoarece le permite să-și diversifice gama de produse, în special în ceea ce privește construcția navală de mare valoare cu valoare adăugată ridicată, cum ar fi navele de croazieră". Ministrul Economeie a adăugat, referindu-se la intențiile Damen de a extinde forța de muncă din șantier la un minim de 3.000 de angajați în câțiva ani: „Cele mai importante informații pe care le-am primit de la domnul Damen sunt despre viitorul forței de muncă”.
În urma întâlnirii cu ministrul Dănuț Andrușcă, Kommer Damen a declarat: „Suntem recunoscători pentru această ocazie de a mulțumi personal domnului Andrușcă pentru rezistența și perseverența ministerului și pentru relațiile de încredere reciproce pe care echipele noastre le-au susținut pe parcursul acestui proces (de negociere n.r.). Mai mult decât atât, în afară de oferirea de condiții de lucru îmbunătățite pentru forța de muncă românească, am discutat, de asemenea, despre îmbunătățirea facilităților sociale prin renovarea și modernizarea cantinelor șantierelor de șantier și a spațiilor de cazare ".
„Având în vedere starea actuală a șantierului, ne confruntăm cu o perioadă dificilă", a adăugat Damen care a punctate: „Cu toate acestea, cu susținerea deplină a Guvernului României și a oportunităților comerciale care se potrivesc viziunii noastre strategice, suntem convinși că bunăstarea financiară a șantierului poate fi restabilită iar nivelul de ocupare a forței de muncă creaște”.