Rectificarea bugetară a pus capăt procesului de mărire a salariilor profesorilor

Rectificarea bugetară a pus capăt procesului de mărire a salariilor profesorilor

Mărirea salariilor profesorilor, prevăzută să aibă loc la 1 septembrie, a fost amânată cu un an. Având în vedere că economia se scufundă în ritm accelerat, este puțin probabil că profesorilor le vor fi mărite lefurile în 2021. În timp ce altor categorii profesionale, cum ar fi medicii, le-au fost mărite salariile într-o singură tranșă, profesorii a trebuit să aștepte măriri mici, periodice. Practic, prin rectificarea bugetară, Guvernul Orban a pus capăt procesului de mărire a salariilor profesorilor.

Decizia Guvernului vine într-un moment în care învățământul trece printr-o perioadă foarte dificilă, cauzată de pandemie. Ea arată, încă o dată, că guvernarea liberală este complet indiferentă față de soarta învățământului. Tabletele achizionate de Guvern pentru elevii proveniți din familii cu venituri reduse sunt distribuite fără a respecta uniform niște criterii clare. Așa se face că, în multe școli, tabletele au ajuns la părinții care au fost ”pe fază” și nu la cei care aveau adevărată nevoie de ele.

Guvernul s-a spălat pe mâini în privința desfășurării anului școlar, lăsând școlile și autoritățile locale să decidă dacă aduc copiii la școală sau organizează orele online. Având în vedere că, în numeroase cazuri, orele vor fi desfășurate în regim mixt, în clase și online în același timp, precum și faptul că multe clase vor fi împărțite în două, ar fi fost necesar ca ministerul să permită angajarea unui corp de suplinitori. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Anul școlar, care stă să înceapă, va fi extrem de dificil pentru profesori. Aceștia vor fi obligați să-și asume un volum de muncă mult mai mare în condiții grele și, în plus, în condiții de risc. În aceste condiții, Guvernul a amânat mărirea salariilor profesorilor.

Profesorii sunt supărați, pe bună dreptate, pe guvernarea care le-a promis că va lucra pentru ei.

Ne puteți urmări și pe Google News