Reconstituirea celui mai cunoscut asasinat

Reconstituirea celui mai cunoscut asasinat

Prin documentarul "JFK: Glonţul rătăcit", de la 21.00, National Geographic oferă o altă perspectivă asupra asasinării preşedintelui Kennedy.

După aproape 50 de ani, asasinarea preşedintelui John F. Kennedy încă tulbură SUA şi întreaga lume, în jurul subiectului existând încă mai multe întrebări decât răspunsuri. Majoritatea experţilor şi scepticilor sunt de acord că asupra preşedintelui au fost trase trei gloanţe, însă unul a ratat ţinta şi nu a fost niciodată recuperat. Anchetele oficiale nu au indicat niciodată cu exactitate momentul şi locul în care au lovit cele trei gloanţe şi nu au putut oferi explicaţii decât pentru două dintre ele.

Programul prezintă câteva personaje a căror contribuţie în anchetarea scenei acestei crime istorice este importantă. Printre acestea se află un fost agent al Serviciilor Secrete americane, care a participat la prima anchetă a asasinatului, un martor- cheie care nu a mai vorbit public despre asasinat din 1967 şi un expert în balistică.

Condusă de istoricul Max Holland, echipa de anchetatori închide accesul pe străzile din Dealey Plaza şi repune în scenă incidentul, folosind o replică a maşinii lui Kennedy, dar şi muniţie şi o puşcă identice. Experţii stabilesc, cu ajutorul laserelor, traiectoria fiecăruia dintre cele trei gloanţe.

Mărturii filmate

National Geographic prezintă înregistrările video realizate de cetăţeni obişnuiţi aflaţi în Dealey Plaza în momentul tragediei. Este posibil ca noile detalii obţinute, reprelucrate la o rezoluţie HD mult mai mare, să evidenţieze fapte care să liniştească marile teorii ale conspiraţiei din jurul acestui asasinat.

Una dintre cele mai importante dovezi, filmul original al lui Zapruder, care surprinde cele 11 secunde cruciale ale asasinării preşedintelui Kennedy, rămâne însă inaccesibil în pivniţele Arhivei Naţionale a SUA.

De-a lungul timpului, filmul a fost folosit drept dovadă conclusivă în sprijinul majorităţii teoriilor concepute despre acest act criminal. <embed src="http://channel.nationalgeographic.com/channel/videos/satellite/satelliteEmbedPlayer.swf" bgcolor="#000000" flashVars="videoRef=11381&shareURL=http://video.nationalgeographic.com/video/player/national-geographic-channel/all-videos/av-11190-11390/ngc-restored-jfk-footage.html&embedConfigFileName=config.xml"  allowFullScreen="true" name="flashObj" width="496" height="279" type="application/x-shockwave-flash" swLiveConnect="true" allowScriptAccess="always" pluginspage="http://www.macromedia.com/shockwave/download/index.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash"></embed>