Primele reacții după VICTORIA URIAȘĂ a Simonei Halep! Năstase: „Pentru tenisul nostru, e mult!”
- Ionut Gogean
- 7 octombrie 2017, 12:08
Ilie Năstase, primul jucător român care a ajuns lider mondial în clasamentul ATP, a comentat victoria Simonei Halep de sâmbătă, care a propulsat-o pe primul loc în WTA.
Ilie Năstase a descoperit doar aspecte pozitive în jocul Simonei, în urma căruia a reușit s-o învingă pe Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4.
"Am văzut meciul pe final. Cred că și-a îmbunătățit puțin serviciul al doilea. A fost mai agresivă, lucru pe care în trecut nu-l făcea. Pentru tenisul nostru e mult! Cred că în viitor și băieții se vor ridica la nivelul fetelor.
Problema e că acum presiunea va fi pe Simona, pentru că toată lumea va dori s-o bată. România are vreo 10 fete în prima sută. Rușii și americanii nu au așa ceva. Ne vin fete din spate", a declarat Ilie Năstase la TV Digi Sport.
La rândul său, Virginia Ruzici, fostă câștigătoare la Roland Garros și managerul Simonei Halep, și-a exprimat convingerea că Simona va reuși să câștige și turnee de Grand Slam. "E un moment extrem de emoționant. Nu credeam că voi mai trăi în tenis asemenea momente extraordinare. Simona e mare, e enormă! E un moment extrem de important pentru ea, dar și pentru tenisul românesc.
Din punct de vedere psihologic cred că va fi mai ușor pentru Simona, pentru că de acum înainte va juca fiecare meci atât de bine cât poate, fiind eliberată de această presiune de a ajunge numărul 1. Va reuă cși sâștige și turnee de Grand Slam", a declarat Ruzici.
Virginia Ruzici a descris și modul în care a descoperit-o pe Simona Halep la vârsta de 14 ani: "De Simona auzisem când avea 14 ani. Florența Mihai m-a rugat să trec pe la clubul ei și atunci am bătut mingea cu Simona, Irina Begu și Andreea Mitu. Mi-am dat seama că ea era cea mai talentată dintre toate.
Sinceră să fiu, când a câștigat Roland Garros la juniori, am asistat la meciurile ei și m-a impresionat. Atunci am zis că va fi în primele 10 din lume. Era foarte dificil să mă gândesc la numărul 1 mondial. Atunci am dorit să lucrez împreună cu ea", a mai spus Ruzici.