Reacția Patriarhiei Române după marșul LGBT de ieri, din București
- Otilia Caloian
- 30 iulie 2023, 21:13
Homosexualitatea a fost, este și va rămâne nefirească, fiind unul dintre păcatele orientate împotriva firii omenești create de Dumnezeu cu un sens moral și spiritual profund, transmite Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Bănescu susține că a fost solicitat un punct de vedere al Patriarhiei despre recentele manifestații publice LGBT și contramanifestațiile provocate de acestea.
„Stilul e omul. Creștinismul și Biserica evită cu discernământ ridicolul, grotescul, manifestările stridente și zgomotoase. Evident, homosexualitatea a fost, este și va rămâne ne-firească, fiind unul dintre păcatele (ratările) orientate împotriva firii omenești create de Dumnezeu cu un sens moral și spiritual profund. În homosexualitate, ca și în orice păcat sau viciu al nostru, nu există un sens. Acesta este totdeauna unul ascendent, meta-fizic și nu se confundă cu plăcerea și individualismul mărginite de biologic”, arată purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Potrivit acestuia, omul este o ființă liberă, rațională, datoare să-și umple viața cu sens. „Noi toți reușim asta în grade diferite sau deloc. În miezul creștinismului se află libertatea responsabilă, iubirea <rațională> (agapică) și fidelitatea față de Adevăr/ Hristos și cuvintele Lui din Evanghelii. Credința, speranța și dragostea orientate spre C/celălalt sunt cartea de vizită a oricărui creștin real, deci realist”, a declarat Bănescu.
Acesta a mai spus că ofensiva ideologiei pansexualiste/ lgbt-iste prin care noțiunile de „căsătorie” si „familie” sunt luate cu asalt, încercându-se forțarea lor și atașarea oficială de homosexualitate este și va fi totdeauna denunțată ferm de Biserica Ortodoxă. „Întrucât căsătoria/ familia rezultată din ea este o instituție multimilenară care a fost rezervată dintotdeauna și în toate culturile lumii exclusiv unirii firești dintre un bărbat și o femeie, o instituție fondată pe rațiuni adânci, inclusiv înalt spirituale, legate de mersul omenirii înainte”, a conchis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Peste 20.000 de persoane au participat la Bucharest Pride 2023
Asociaţia ACCEPT a organizat, sâmbătă, marşul Bucharest Pride 2023, eveniment al comunităţii LGBTQIA+. În acelaşi timp, Organizaţia Noua Dreaptă a organizat o contramanifestaţie - un „marş pentru normalitate”, „pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”.
La marșul Bucharest Pride 2023 au participat peste 20.000 de oameni, potrivit organizatorilor. Astăzi, omul de afaceri Gigi Becali a mers pe traseul marșului LQBTQ, însoțit de mai mulți preoți și a stropit cu apă sfințită.