Editura Evenimentul si Capital

RCS & RDS şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii luptă pentru multiplexurile de televiziune digitală

14-05/tv-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 667 Vizualizari

Comisia de licitaţie din cadrul ANCOM a anunţat că RCS & RDS şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii s-au calificat în etapa următoare a licitației privind multiplexurile de televiziune digitală.

Cele două companii sunt singurele care s-au înscris în cursă.

„În urma analizei dosarelor de candidatură depuse de cele două companii, comisia de licitaţie a constatat îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare. Până la data de 19 mai 2014 pot fi depuse contestaţii la decizia comisiei de calificare a candidaturilor, iar până la data de 22 mai 2014 comisia va anunţa organizarea rundelor de licitaţie, în cazul în care cererea va depăşi oferta”, se arată într-un comunicat remis de ANCOM.

În cadrul licitaţiei sunt disponibile 5 multiplexuri, patru în UHF şi unul în VHF, în standard DVB-T2. Prin intermediul primului multiplex în UHF (MUX 1) se vor transmite „free to air”, în condiţii transparente, concurenţiale şi nediscriminatorii, posturile publice şi private de televiziune care se transmit în prezent în sistem analogic terestru, în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului.

De asemenea, potrivit Strategiei elaborate de către Ministerul Societăţii Informaţionale, acest multiplex va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu până la 31 decembrie 2016, fiind singurul multiplex din cele 5 disponibile care are astfel de obligaţii de acoperire. Pentru celelalte multiplexuri (MUX 2, MUX 3, MUX 4 şi MUX 5), operatorii vor avea obligaţia ca până la 1 mai 2017 să aibă în funcţiune cel puţin 36 de emiţătoare pentru fiecare dintre reţelele corespunzătoare acestor multiplexuri, instalate câte unul în fiecare zonă de alocare.

Toate licenţele vor fi acordate pentru o perioadă de 10 ani, acestea urmând să intre în vigoare începând cu 17 iunie 2015. Câştigătorii vor avea obligaţia de a achita taxa de licenţă rezultată în urma licitaţiei în cel mult 90 de zile calendaristice de la data anunţării rezultatelor procedurilor de selecţie.

În România, procesul de tranziţie de la emisia analogică terestră de televiziune la emisia digitală terestră trebuie să se încheie până la data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România şi Strategiei adoptate de Guvern. La data de 17 iunie 2015, orice transmisie analogică terestră va înceta, aceasta fiind înlocuită cu transmisia digitală terestră a programelor de televiziune şi servicii multimedia suplimentare.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate