Răzvan Marin, lăudat, din nou, de italieni. Napoli se interesează de serviciile mijlocaşului român
- Cristi Dorombach
- 21 martie 2021, 18:12
Deşi Cagliari a suferit o nouă înfrângere în ultima etapă din Serie A, mijlocaşul central al naţionalei de fotbal a României a primit, din nou, aprecieri pentru evoluţia sa din partea presei din „Cizmă”.
Trupa din Sardinia a fost nevoită să se recunoască înfrântă în deplasarea de ieri, de la Spezia, scor 1 - 2, dar Răzvan Marin a fost punctat de celebra publicaţie Gazzetta dello Sport cu cea mai mare notă din tabăra roş - albaştrilor. Jocul de calitate al românului l-a adus, de curând, pe acesta în atenţia lui AC Napoli, clubul italian pentru care a scris istorie argentinianul Diego Armando Maradona.
Răzvan Marin, care a reuşit să se impună titular în echipa lui Cagliari şi să evolueze, încă din primul minut, în douăzeci şi şapte din cele douăzeci şi opt de meciuri din sezonul actual al campionatului italian, se află, potrivit presei sportive din „Cizmă”, în vizorul lui Gennaro Gattuso.
Antrenorul principal al napoletanilor nu ar spune nu unui transfer al jucătorului român la trupa de pe „Stadio San Paolo”, dar îl are drept ţintă principală pe tehnicul coechipier al lui Marin din linia mediană a celor de la Cagliari, uruguayanul Nahitan Nandez.
„Gennaro Tuttino ar putea ajunge la Cagliari, de acolo de unde Napoli îi vrea pe Nahitan Nandez şi Răzvan Marin” a anunţat, în urmă cu câteva zile, cunoscutul ziarist italian Marco D’Amiano.
Complicaţii contractuale pentru Răzvan Marin
Un impediment în calea acestei tranzacţii ar putea fi constituit de complicata situaţie contractuală a fiului lui Petre Marin. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani se află doar sub formă de împrumut la gruparea din capitala insulei Sardinia, urmând să se întoarcă în pauza competiţională din vară, la olandezii de la Ajax Amsterdam.
Cagliari are prima opţiune de cumpărare a lui Răzvan Marin, însă preţul de zece milioane de euro nu reprezintă deloc puţin pentru formaţia roş - albastră, care se confruntă, în ultima perioadă, cu oarece probleme financiare. După ce nu a izbutit să-şi facă loc în formula de start a campioanei din „Ţara Lalelor”, Răzvan Marin îşi doreşte să evite întoarcerea la Amsterdam şi să rămână în Serie A.