RĂZBOIUL DIN SIRIA. Avion de luptă RUSESC a încălcat spațiul aerian al TURCIEI

RĂZBOIUL DIN SIRIA. Avion de luptă RUSESC a încălcat spațiul aerian al TURCIEI

Două avioane de vânătoare F-16 ale forţelor aeriene turce au interceptat sâmbătă un avion de luptă rusesc, care încălcase spaţiul aerian al Turciei la frontiera cu Siria în sud-est, obligându-l să se retragă, a anunţat luni Ministerul de Externe turc, citat de AFP şi Reuters.

Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost convocat de autorităţile turce pentru a i se prezenta un 'protest ferm', a subliniat un comunicat al diplomaţiei turce. Turcia a cerut Rusiei să evite repetarea unor astfel de încălcări sau va fi 'responsabilă pentru orice incident nedorit care poate să apară'.

Ministrul de externe turc, Feridun Sinirlioglu, a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, precum şi cu principalii parteneri ai Turciei din cadrul NATO, conform aceluiaşi comunicat.

Rusia a lansat atacuri aeriene la 30 septembrie în Siria, însă Occidentul acuză Moscova că vizează grupările de opoziţie faţă de preşedintele sirian Bashar al-Assad, relatează Reuters. Moscova susţine în schimb că bombardează poziţii ale jihadiştilor grupării Statul Islamic şi ale altor grupări extremiste.