Încă un pas spre RĂZBOI, la HOTARELE României. PUTIN FORȚEAZĂ NOTA! Rusia, PROVOCARE incredibilă pentru Ucraina
- Iuliu Vlădescu
- 3 decembrie 2018, 12:31
Cei 24 de marinari ucraineni de pe navele sechestrate de Rusia pe 25 noiembrie au fost puşi sub acuzare și riscă până la şase ani de închisoare.
Douăzeci şi unu dintre ei se află în prezent sub arest preventiv în închisoarea Lefortovo din Moscova, ceilalţi trei - care au fost răniţi în urma incidentului - în spitalul închisorii „Matrosskaia tişina”, tot din Moscova, a declarat luni pentru agenţia de presă RIA Novosti, preluată de Agerpres, avocatul acestora, Nikolai Polozov.
Imediat după capturarea lor, marinarii ucraineni au fost iniţial transportaţi în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014, iar apoi transferaţi în capitala rusă.
Moscova susţine că cele trei nave ucrainene - două vedete blindate (Berdiansk şi Nikopol) şi remorcherul (Ianî Kapu) - au intrat în apele teritoriale ale Rusiei în largul Crimeii, efectuând 'manevre periculoase' şi fără să răspundă la somaţii, încercând să pătrundă în strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov. În această primă confruntare directă între cele două ţări, o navă de patrulare rusească 'Don' a lovit remorcherul ucrainean, iar gărzile de coastă ruse au deschis focul asupra vaselor ucrainene, rănind trei persoane. Înregistrări difuzate de Kiev arată elicoptere şi avioane ruseşti în zona incidentului care lansează proiectile asupra vaselor ucrainene, conform mai multor media.
Ucraina declară că navele sale au fost atacate în ape neutre în Marea Neagră, chiar dacă nu recunoaşte apartenenţa Crimeii la Rusia şi deci nici dreptul acesteia la ape teritoriale în zona peninsulei. Mai mult, Kievul a denunţat un 'act de agresiune deliberată' din partea Federaţiei Ruse şi a instituit legea marţială în zece regiuni de frontieră pentru o perioadă de 30 de zile.
În schimb, preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat incidentul naval drept o 'provocare premeditată' de care şeful statului ucrainean Petro Poroşenko, care s-a folosit de acesta ca pretext pentru a institui legea marţială în Ucraina înaintea alegerilor prezidenţiale pentru a-şi creşte cota de popularitate.
Totodată, Vladimir Putin consideră că gărzile de coastă ruse au acţionat în deplină legalitate şi şi-au făcut 'datoria'.
Din cauza acestui incident naval, preşedintele american Donald Trump şi-a anulat întâlnirea pe care urma să o aibă cu liderul rus în marja summitului G20 de la Buenos Aires de la sfârşitul săptămânii trecute. Washingtonul a cerut Moscovei eliberarea navelor şi a echipajelor ucrainene, denunţând o acţiune "ilegală" din partea Rusiei.