Război în Ucraina, ziua 646. Zelenski cere schimbări în sistemul de mobilizare militară
- Emma Cristescu
- 2 decembrie 2023, 06:25
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că sunt necesare schimbări în sistemul de mobilizare militară din Ucraina. Serghei Şoigu susține că armata rusă avansează „în toate direcţiile'' în Ucraina.
Război în Ucraina, ziua 646. Volodimir Zelenski a spus că războiul se află într-o nouă etapă și că iarna va complica luptele. În ciuda eșecurilor, el a spus că Ucraina nu va renunța.
Volodimir Zelenski: războiul se află într-o nouă etapă
„Avem o nouă fază a războiului, iar acesta este un fapt. Iarna, în general, reprezintă o nouă fază a războiului", a declarat Zelenski.
Întrebat dacă este mulțumit de rezultatele contraofensivei, el a dat un răspuns complex.: „Uitați, noi nu dăm înapoi, sunt mulțumit. Luptăm cu a doua (cea mai bună) armată din lume, sunt mulțumit”. Pierdem oameni, nu sunt mulțumit. Nu am primit toate armele pe care le doream, nu pot fi mulțumit, dar nici nu mă pot plânge prea mult”.
Schimbări în sistemul de mobilizare militară
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mai declarat că sunt necesare schimbări în sistemul de mobilizare militară din Ucraina. El a afirmat că o reuniune a comandamentului militar a luat în discuție, vineri, scenarii care ar putea produce „rezultate concrete” pentru țară anul viitor în războiul împotriva Rusiei.
„În special, problema mobilizării. Toată lumea din Ucraina înțelege că sunt necesare schimbări în acest domeniu”, a spus el.
Casa Albă, ajutor suplimentar pentru Ucraina
Casa Albă a făcut apel la Congres să deblocheze ajutorul suplimentar pentru Ucraina. Congresul SUA ar trebui să acționeze rapid pentru a debloca ajutorul destinat Ucrainei înainte de sfârșitul acestei luni, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.
„Avem nevoie de acel ajutor (pentru Ucraina) imediat, astfel încât să le putem oferi asistență într-un mod neîntrerupt”, a declarat Kirby în cadrul unui briefing de presă.
Atac în satul Ivanivka, din regiunea Kherson
Armata rusă a vizat o clădire rezidențială din satul Ivanivka, din regiunea Kherson, vineri, 1 decembrie, în jurul orei 15:00. O femeie din localitate, în vârstă de 71 de ani, a fost rănită în urma atacului. Aceasta a fost spitalizată cu o rană provocată de o explozie. Personalul medical efectuează o examinare și îi acordă femeii îngrijiri medicale.
Joi, 30 noiembrie, forțele rusești au atacat, de asemenea, regiunea Kherson. Trei civili au fost răniți în atacul asupra satului Tiahynka, în apropiere de Ivanivka.
Serghei Șoigu spune că rușii înaintează
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că armata țării sale înaintează „în toate direcțiile” în Ucraina. El a subliniat că ucrainenii nu au înregistrat decât progrese modeste.
„Militarii noştri acţionează cu competenţă şi hotărâre, ocupă o poziţie mai favorabilă şi îşi extind zonele de control în toate direcţiile", a susținut el, potrivit AFP.