Război în Ucraina, ziua 206. Zelenski a acuzat Rusia că a comis noi crime de război. Peste 1.000 de oameni au fost torturați și omorâți în regiunea Harkov

Război în Ucraina, ziua 206. Zelenski a acuzat Rusia că a comis noi crime de război. Peste 1.000 de oameni au fost torturați și omorâți în regiunea Harkov Sursa foto: Instagram/ Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Federația Rusă că a comis noi crime de război în nord-estul Ucrainei. Liderul de la Kiev a spus că este devreme să se pronunțe asupra sfârșitului războiului, chiar dacă armata ucraineană a reușit să recâștige teritorii ocupate de forțele ruse.

Volodimir Zelenski a declarat că războiul dintre Rusia și Ucraina este departe de a se termina. Liderul de la Kiev a precizat că noile crime de război descoperite din nord-estul țării sunt asemănătoare cu cele din Bucha.

„În ziua de astăzi, există 450 de oameni morți, îngropați (în regiunea de nord-est a Harkovului). Dar există și altele, înmormântări separate ale multor oameni. Oameni torturați. Familii întregi în anumite teritorii", a spus Zelenski.

Kremlinul nu a răspuns imediat unei cereri de a comenta cu privire la noile acuzații ale lui Zelenski

Președintele Ucrainei și-a repetat apelul către Occident pentru a-și intensifica livrările de arme.

"Am dori mai mult ajutor din partea Turciei, am dori mai mult ajutor din partea Coreei de Sud. Mai mult ajutor din partea lumii arabe. Din Asia", a spus Zelenski. Totodată, președintele Ucrainei a lăudat contraofensiva forțelor ucrainene, dar a menționat că războiul nu se apropie de final.

Dmitro Lubinets, comisarul pentru drepturile omului al Parlamentului ucrainean, a precizat că peste 1.000 de persoane au fost torturate și ucise de către forțele ruse în zonele din regiunea Harkov. Potrivit Kyev Independent, armata ucraineană a găsit cel puțin locații care au fost folosite drept „camere de tortură.”

De asemenea, Antony Blinken a afirmat că Rusia se află „sub presiune”, după ce China și India și-au exprimat îngrijorarea cu privire la desfășurarea războiului din Ucraina. Prim-ministrul indian, Narendra Modi, i-ar fi spus liderului de la Kremlin că acum nu este momentul pentru război, atacându-l în public din cauza conflictului de aproape șapte luni din Ucraina.

Ministerul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat că Rusia a suferit pierderi însemnate, iar impactul contraofensivei Ucrainei ar putea dezvălui că rezerva militară a Rusiei este mult mai mică decât se presupunea. Mai mult, oficialul german a mai spus că disidența rusă nu a ajuns la o asemenea amploare care să ducă la căderea lui Vladimir Putin, scrie Reuters.