RĂZBOI ÎN UCRAINA. Bombardamentele continuă la Donețk. Cinci persoane au murit și peste 30 au fost rănite răniți în ultimele 24 de ore
- Alexandra Ciliac
- 5 octombrie 2014, 16:53
La o lună de la semnarea acordului de încetare a focului între guvernul de la Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, bombardamentele continuau duminică la Doneţk, mai ales în jurul aeroportului acestui oraş, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
În ultimele 24 de ore rebelii au lansat două atacuri cu tancuri asupra aeroportului din Doneţk, trupele ucrainene respingând ambele asalturi, a anunţat Volodimir Poliovy, purtător de cuvânt al armatei ucrainene. El a adăugat că forţele Kievului au fost atacate şi în alte locuri, fiind semnalate lupte şi în jurul oraşelor Debalţeve şi Şceastie, situate mai la est, înspre graniţa cu Rusia. În ce priveşte numărul victimelor, Poliovy a menţionat că în luptele din ultimele 24 de ore doi soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi şase răniţi.
La rândul său, un reprezentat al rebelilor, Eduard Basulin, citat de Reuters, a declarat că tot în ultimele 24 de ore în tabăra acestora s-au înregistrat trei morţi şi 32 de răniţi, cei mai mulţi în luptele din împrejurimile aeroportului Doneţk. Basulin a acuzat trupele ucrainene că bombardează periferia Doneţkului de pe poziţiile din apropiere de aeroport. În replică, armata ucraineană dezminte orice atac asupra ţintelor civile, precizând că răspunde cu foc numai atunci când este atacată de separatişti, relatează Agerpres.
Pe de altă parte, Kievul a acuzat din nou Moscova că a trimis rebelilor armament greu şi soldaţi pentru a-i ajuta să cucerească acest aeroport strategic, unde se pare totuşi că trupele ucrainene au pierdut teren. La începutul săptămânii, NATO anunţase că sute de soldaţi ruşi sunt în continuare prezenţi în estul separatist al Ucrainei.