Ratingul, piedica investitorilor

Ratingul, piedica investitorilor

Cu toate că unele companii străine vor fugi din România, pe termen lung ţara noastră rămâne atrăgătoare pentru investiţii.

Raiul investiţiilor străine s-a sfârşit pentru România anul trecut, odată cu retrogradarea ratingului de ţară. Iar tragedia nu este că anumite companii multinaţionale au decis deja să-şi mute afacerile în alte ţări, ci faptul că mult mai puţine firme vor avea curajul să mai investească la noi, consideră Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR). „Plecarea investitorilor e o chestie care ne va supăra, dar principalul efect este că vor veni mult mai puţini. Se vor stopa intrările de capital“, ne-a declarat el.

Nicolescu spune că suntem foarte dezavantajaţi de schimbarea ratingului de ţară, care este semnalul dat de comunitatea internaţională referitor la direcţionarea şi intensitatea investiţiilor.

În lunile octombrie şi noiembrie ale anului trecut, două dintre cele mai mari agenţii de rating, Standard&Poor’s şi Fitch, au coborât calificativele acordate României sub pragul care o recomandă pentru investiţii. Agenţiile şi-au motivat decizia prin faptul că sunt slabe şansele ca ţara noastră să evite o criză economică usturătoare, în special în condiţiile în care avem nevoie de finanţări de pe pieţele externe de creditare. Avem cu ce să-i ţinem pe investitori

Totuşi, preşedintele patronatului IMM-urilor este optimist şi nu se aşteaptă la foarte multe plecări de multinaţionale. Motivul este că „România prezintă importante avantaje competitive: costul redus al forţei de muncă, suntem o ţară care, datorită nivelului mai scăzut de dezvoltare, va creşte. În plus, se investesc fonduri europene substanţiale“, spune el.

La rândul său, fostul ministru de finanţe Ionuţ Popescu susţine că doar un număr mic de investitori va părăsi România. „Avem avantajul nivelului redus de impozitare şi al mărimii pieţei de desfacere, ceea ce va menţine ţara noastră pe lista destinaţiilor atrăgătoare“, a declarat el pentru EVZ.   Pentru a le reţine la noi, trebuie să ştim ce îşi doresc multinaţionalele, şi anume „un echilibru macroeconomic, ca moneda naţională să nu fluctueze foarte mult, o inflaţie rezonabilă şi o legislaţie predictibilă“, potrivit reprezentantului PDL. Pierderile din 2008

Deşi „ne lăudăm“ cu cota unică de impozitare de 16% din profit, alte state din jurul nostru cu economii în creştere ne fac o concurenţă serioasă. De exemplu, autorităţile fiscale din Bulgaria impozitează profitul firmelor cu o cotă unică de 10%, la fel ca acelea din Albania. Companiile care au afaceri în Ucraina plătesc un impozit de 12% din venit, iar cele din Republica Moldova nu plătesc niciun impozit pe profitul realizat.

Anul trecut, mai multe companii multinaţionale au anunţat că părăsesc România preferând alte ţări. Coca- Cola îşi mută fabricile peste Prut, la Chişinău, producătorul ciocolatei Poiana, Kraft Foods, şi Nestle pleacă la vecinii bulgari, iar Colgate Palmolive preferă mediul de afaceri din Polonia.

În plus, i-am ratat şi pe nemţii de la Daimler, care au ales Ungaria, iar Voestalpine şi-a amânat investiţia de cinci miliarde de euro într-un combinat siderurgic, pentru care se bat patru state, printre care şi România.

DEZAVANTAJE   Unii investitori italieni au plecat în Voivodina Două firme italiene care şi-au desfăşurat activitatea timp de patru ani în Timişoara s-au relocat în provincia sârbă Voivodina, unde vor continua să producă piese de mobilier şi articole de îmbrăcăminte. Francesco Fontana, directorul societăţii care produce lenjerie pentru bărbaţi, spune că unul dintre motivele relocării în Serbia este mâna de lucru mai ieftină. Cele două firme dau acum de lucru la peste 80 de sârbi, iar halele pe care le-au avut închiriate la Timişoara au rămas neocupate. Şi Macedonia începe să devină atractivă pentru bănăţeni. „Investitorii nu plătesc impozit pe profit, iar statul preia 50% din impozitele datorate pentru angajaţi. În această lună voi merge în Macedonia şi s-ar putea să relochez afacerea“, a declarat ieri Maria Grapini, preşedintele FEPAIUS şi patron al companiei de confecţii Pasmatex. (Sergiu Miat)

Ne puteți urmări și pe Google News