Rareş Jurcă, echipa naţională de handbal: "Vom ieşi cu toţii în stradă dacă luăm o medalie!"

Rareş Jurcă, echipa naţională de handbal: "Vom ieşi cu toţii în stradă dacă luăm o medalie!"

Rareş Jurcă, singurul "stranier" din lotul naţionalei masculine de handbal a României, a povestit pentru EVZ ce aşteptări are de la Campionatul Mondial din Suedia, care începe astăzi.

Doar o zi mai desparte naţionala masculină de handbal a României de debutul la ediţia din acest an a Campionatului Mondial, competiţie care începe azi şi se va desfăşura până pe 30 ianuarie în Suedia. La turneul final, echipa antrenată de Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu face parte din Grupa C şi va susţine primul meci din competiţie împotriva Croaţiei (mâine, de la ora 19.00, în direct la Dolce Sport).

Rareş Jurcă, singurul "stranier" din lotul României, a mărturisit, într-un interviu EVZ, că este foarte greu ca băieţii să calce pe urmele reprezentativei feminine, care a cucerit "bronzul european" în decembrie anul trecut. Handbalistul legitimat la echipa elveţiană Kadetten Schaffhausen a mai precizat că, dacă echipa va reuşi totuşi o astfel de performanţă, el şi colegii săi vor ieşi în stradă şi vor sărbători ca nişte veritabili suporteri.

"Nu vin la naţionala României pentru bani"

EVZ: Rareş, eşti singurul jucător din lotul tricolorilor care evoluează în străinătate. Cum se vede handbalul românesc din afară? Rareş Jurcă: Să ştii că naţionala României este apreciată, mai ales după acea victorie cu Rusia, din barajul de calificare la Campionatul Mondial. Mulţi cataloghează echipa noastră ca o reprezentativă talentată, de viitor. E nevoie însă de timp pentru a putea emite pretenţii majore, nicio formaţie puternică nu s-a construit peste noapte.

Puteţi obţine o performanţă de răsunet la turneul final din Suedia? Noi vom încerca, rămâne de văzut dacă vom reuşi. Deocamdată ne gândim să ne îndeplinim obiectivul, calificarea din grupă. Va fi greu, avem de înfruntat trei echipe foarte puternice, precum Croaţia, Danemarca şi Serbia, plus că Algeria este o formaţie imprevizibilă şi capabilă de surprize. Dar dacă n-am crede în şansa noastră, n-ar mai avea rost să ne prezentăm la această competiţie.

Cum veţi sărbători în cazul în care veţi câştiga o medalie? Să dea Dumnezeu să cucerim noi medalia, că vom vedea apoi cum vom sărbători! Ăsta e cel mai uşor lucru. Probabil că vom ieşi cu toţii în stradă şi ne vom sărbători singuri, dacă luăm o medalie.

Vă simţiţi complexaţi de faptul că naţionala feminină a cucerit anul trecut bronzul european? Nu suntem complexaţi de performanţa fetelor. Dimpotrivă, ne mândrim cu ele. Pe mine, unul, m-au făcut să intru cu pieptul umflat în vestiarul echipele mele de club, a doua zi după finala mică. Pe vremuri, băieţii erau cei care făceau performanţă în handbal, acum, a venit rândul fetelor.

Când va putea naţionala masculină să se lupte cu şanse reale pentru o medalie la un turneu final? E o întrebare dificilă, nu ştiu ce să răspund. Probabil că atunci când handbalul va fi susţinut, din toate punctele de vedere, mai mult decât în prezent.

Eşti mulţumit cu prima de 3.000 de euro anunţată de şefii federaţiei în caz de depăşire a grupei? Acesta este ultimul lucru la care am stat să mă gândesc. Eu nu vin la naţionala României pentru bani.

RECOMPENSE

Prima de obiectiv este de 3.000 de euro

Lotul de jucători cu care Vasile Stângă, selecţionerul reprezentativei masculine de handbal a României, va aborda Campionatul Mondial din Suedia a fost prezentat ieri, într-o conferinţă de presă.

Cu această ocazie, Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a anunţat că obiectivul tricolorilor îl reprezintă calificarea în faza următoare a turneului final. Pentru asta însă, tricolorii trebuie să se claseze între primele trei echipe la finalul jocurilor din Grupa C.

Dacă îşi vor îndeplini obiectivul, jucătorii vor primi câte 3.000 de euro. "Mai departe vom negocia la faţa locului, în funcţie de performanţe", a mai precizat Gaţu. România va debuta la Mondiale mâine, de la ora 19.00, împotriva Croaţiei.

În continuare, tricolorii vor juca în Grupa C a întrecerii cu Danemarca (pe 16 ianuarie), Algeria (17 ianuarie), Australia (19 ianuarie) şi Serbia (20 ianuarie).

ÎNCURAJARE

"Nu uitaţi că aţi lăsat acasă Rusia"

Nicuşor Constantinescu, preşedintele grupării HCM Constanţa, a ţinut să-i încurajeze pe jucătorii din naţionala României. În acest sens, oficialul clubului de pe litoral le-a amintit handbaliştilor că, în barajul de calificare pentru Campionatul Mondial, au reuşit să elimine Rusia, o forţă a sportului cu mingea mică.

"Nu uitaţi că aţi lăsat acasă Rusia! Ruşii sunt şi acum negri de supărare din această cauză, consulul lor chiar mi-a spus recent că nu care cumva să nu trecem de grupe la Mondial, pentru că amărăciunea lor va fi şi mai mare", le-a spus tricolorilor Nicuşor Constantinescu.

"Avem în lot patru-cinci jucători care au participat şi la ediţia precedentă, din Croaţia, în timp ce restul se află la prima lor competiţie majoră. Avem o grupă foarte grea, dar sperăm să ieşim de pe teren cu gândul că am făcut tot posibilul pentru a ne îndeplini obiectivul", a spus şi selecţionerul Vasile Stângă.

PREZENTARE

Lotul României pentru Mondiale

  • Portari: Bogdan Pralea (34 de ani, legitimat la "U" Bucovina Suceava), Mihai Popescu (26 de ani, HCM Constanţa), Ionuţ Ciobanu (25 de ani, Energia Tg. Jiu);
  • Extreme stânga: Gabriel Florea (27 de ani, Energia Tg. Jiu), Alexandru Sabou (29 de ani, HCM Constanţa);
  • Interi stânga: Alexandru Stamate (29 de ani, UCM Reşiţa), Alexandru Simicu (22 de ani, Poli Timişoara), Alexandru Csepreghi (24 de ani, HCM Constanţa); Centru: Cristian Fenici (25 de ani, UCM Reşiţa);
  • Pivoţi: Marius Novanc (30 de ani, Energia Tg. Jiu), Iulian Stamate (27 de ani, CSM Bucureşti), Dan Savenco (25 de ani, Energia Tg. Jiu);
  • Interi dreapta: Rareş Jurcă (28 de ani, Kadetten Schaffhausen), Daniel Mureşan (24 de ani, HCM Constanţa), Ionuţ Georgescu (28 de ani, UCM Reşiţa), Marius Sadoveac (25 de ani, HCM Constanţa);
  • Extreme dreapta: Valentin Ghionea (27 de ani, UCM Reşiţa), Laurenţiu Toma (29 de ani, HCM Constanţa).

Ne puteți urmări și pe Google News