Rareș Bogdan, despre înțelegerile dintre PNL și PSD de la Poiana Brașov: Au căzut

Rareș Bogdan, despre înțelegerile dintre PNL și PSD de la Poiana Brașov: Au căzut Sursa foto: Arhiva EVZ

Rareș Bogdan a vorbit și despre înțelegerile pe care le-au făcut cei din PNL și PSD la întâlnirea de acum zece zile de la Poiana Brașov și Sâmbăta de Sus. Europarlamentarul spune că tot ceea ce s-a discutat „a căzut”.

Rareș Bogdan, despre înțelegerile dintre PNL și PSD de la Poiana Brașov

Rareș Bogdan nu ascunde faptul că PSD și PNL au avut o întâlnire secretă în martie unde au ajuns la o înțelegere cu privire la alegerile din toamnă, dar acum nimic nu mai este valabil.

Liderii PNL și PSD au avut o discuție, dar, spune Rareș Bogdan, două lucruri importante au fost omise. Este vorba despre lista comună pentru europarlamentare, „care ar fi trebuit să depăşească procentul de 50%, a fost doar 48%, şi în contextul din martie vorbeam de listă comună pentru parlamentare şi de candidat comun, respectiv tandem preşedinte – premier”, a explicat Rareș Bogdan.

Mai mult, liderul PNL a mai spus că cei din PSD a ținut cu dinții la varianta 15-29 septembrie, profitând de acea înțelegere pe care au avut-o.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prim-vicepreşedintele PNL suține că înțelegerea a căzut

Rareș Bogdan a amintit de acea înțelegere pe care a avut-o PNL cu liderii Partidului Social Democrat în luna martie. Și anume: candidat comun ăn cursa pentru Cotroceni. Numai că, spune europarlamentarul, nu mai este valabil nimic de la acele întâlniri, ca dovadă că acum vreo zece zile au decis să meargă separat la prezidențiale.

Rareș Bogda a declarat că „cele două partide au luat decizia de a merge cu candidat propriu la prezidenţiale”,numai că, „înţelegerea din martie a căzut”. Este vorba despre „ întâlnirea de la Poiana Braşov şi Sâmbăta de Sus care a avut loc în urmă cu 10 zile, spune europarlamentarul PNL, unde, spune el „au luat decizia să meargă cu candidat propriu la prezidenţiale”.

Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat, de asemenea, că „propunerea respectivă, din punctul nostru de vedere, este caducă şi credem că aceste alegeri trebuie organizate la termenul constituţional, în luna noiembrie. Datele constituţionale ar fi 10 cu 24 noiembrie”, a concluzionat Rareș Bogdan, în conferința de presă.