Rapidul a măturat pe jos cu Vasluiul

Rapidul a măturat pe jos cu Vasluiul

Giuleştenii au făcut senzaţie la debutul noului campionat, umilindu-i pe moldovenii lui Adrian Porumboiu cu un scor concludent, 3-0.

Rapid a început în forţă campionatul, umilind-o aseară, în "Regie", pe FC Vaslui, cu scorul de 3-0. Răzvan Lucescu şi-a început al doilea mandat la Rapid cu o victorie foarte concludentă în faţa uneia dintre principalele contracandidate la titlu.

Nou-veniţii s-au acomodat perfect în Giuleşti. Ciprian Deac, jucătorul întors în Liga I după un an pierdut degeaba la Schalke 04, a marcat primul gol al noului sezon, în minutul 9. Ex-stelistul Romeo Surdu, un alt favorit al lui Lucescu junior, a majorat diferenţa, în minutul 33. Ovidiu Herea, golgheterul giuleştenilor în ediţia precedentă, a închis tabela, în minutul 87, cu o "scăriţă" peste portarul vasluian. Meciul s-a jucat fără spectatori, deoarece rapidiştii au fost suspendaţi pentru incidentele de la ultimul joc din sezonul prececdent, cu FC Braşov, când o fată a fost arsă pe faţă de o torţă aruncată din tribună.

" Nica, ai început iar să furi?"

Vasluiul n-a contat în joc decât prin şuturile periculoase ale lui Adailton. În minutul 12, Gabriel Cânu a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Adrian Porumboiu, patronul "galben-verzilor", şi antrenorul Viorel Hizo l-au luat la rost pe "asistentul" Cristi Nica, acuzându-l că a greşit.

"A fost ofsaid cât o palmă de ţăran", a strigat George Copos. Argumentul nu i-a calmat pe moldoveni. "Cum poţi să dai ofsaid, când rapidiştii îşi deviază singuri mingea în poartă?", a răcnit "Dulăul" Viorel Hizo.

Adrian Porumboiu nu s-a lăsat mai prejos: "Nica, pune-ţi, măi, ochelari! Ai început iar să furi? Nu ţi-e ruşine, că eşti şi tu arbitru FIFA? Aruncă ecusonu’ ăla, că nu meriţi să-l porţi! Lasă-te!", a ţipat încontinuu colericul Porumboiu.

Copos a intervenit din nou: "Domnu’ Porumboiu, nu mai pune presiune pe arbitri!Lasă-i în pace să-şi facă treaba". Viorel Hizo a continuat să vocifereze tot meciul: "Ne lăsaţi, mă, să jucăm, sau plecăm acasă?". Adrian Porumboiu a continuat scandalul şi după golul doi al Rapidului, dar l-a luat la rost tot pe asistentul ploieştean: "Nica, să te pună şi pe tine pe tabelă! Nu ţi-e ruşine, bă băiatule?"

Twente a avut doi "spioni" la meci

George Copos a fost în vervă deosebită la partida din "Regie". Patronul giuleştenilor a cântat cu patos imnul Rapidului înainte de meci, iar după golurile marcate de echipa sa a dansat din buric, după moda lansată de Cristi Borcea. "Cofetarul" a intervenit şi când antrenorul Lu ces cu a sărit la gâtul arbitrilor: "Gata,Răzvan, fii calm!".

La partida de aseară au asistat şi doi "spioni" de la Twente Enschede, adversara Vasluiului din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

6 jucători noi a folosit Răzvan Lucescu în primul meci al sezonului. Doi dintre ei, Deac şi Surdu, au marcat

IPOCRIT

George Copos: "Nu ne propunem titlul"

George Copos, patronul echipei Rapid, era fericit la finalul partidei. Omul de afaceri a declarat că echipa sa nu îşi propune să câştige titlul în acest sezon. "Sincer, nu mă aşteptam să câştigăm atât de clar. Vasluiul e o echipă foarte bună, dar noi am jucat excelent. Nu ne-am propus titlul în acest sezon, ne-am propus să jucăm foarte bine", a declarat Copos.

Patronul a vorbit şi despre problema stadionului din Giuleşti. "Aştept să fim chemaţi la negocieri, să discutăm de această problemă şi să revenim în Giuleşti. Mă doare sufletul că nu jucăm acolo". La meciul de ieri, în jurul stadionului din Regie s-au strâns mai mulţi fani rapidiştii care şi-au încurajat favoriţii. De asemenea, balcoanele căminului din apropiere, au fost luate cu asalt de rapidişti. RAPID - FC VASLUI 3-0

Marcatori: Deac (9), Surdu (33) şi Herea (87)

Rapid: D. Coman 6, R. Duarte 6, M. Antonio 7, Burcă 5, Bozovici 6, I. Apostol 6 (77, Grigorie), Alexa 6, Herea 7, Deac 7, Cassio 6 (88, F. Teixeira), Surdu 7, (62, M. Roman 6), Antrenor: Răzvan Lucescu

FC Vasclui: Cerniauskas 5, Milanov 3, Papp 5, Cânu 4, Bălace 5 (82, Buhăescu), R. Costin 5, Pavlovici 4 (51, Milisavljevici 5), Adailton 5, Wesley 5, L. Sânmărtean 5, Y. Bello 4 (82, Temwanjera), Antrenor: Viorel Hizo Arbitri: O. Haţeganu 6 - Cr. Nica 6, A. Oniţa 6;

Eliminat: Milanov (67)

Stadion: "Sportul Studenţesc";

Spectatori: 0

Ne puteți urmări și pe Google News