O plângere penală a fost făcută vineri, de grupul civic Reset, pe numele șefului DSU, Raed Arafat, și a șefilor IGSU, Orlando Șchiopu și Mihai Guță, după apariția noilor filmări în cazul Colectiv.

Grupul civic Reset Iaşi solicită procurorilor Parchetului General să înceapă o anchetă penală împotriva celor trei, după apariția ultimelor înregistrări de acum 4 ani, de la tragedia care a zguduit țara, anunță realitatea.net.

„Considerăm că privarea anchetatorilor de imaginile apărute în presă reprezintă un caz de obstrucționare a justiției și motiv suficient pentru începerea urmăririi penale a celor de mai sus. Am știut cu toții cât de haotică a fost intervenția, am suspectat din primul moment lipsa de profesionalism și de empatie a „salvatorilor”, iar probele video au confirmat bănuielile noastre. Totodată, constatăm, încă o dată, că statul nu ne poate sări în ajutor nici măcar printr-un exercițiu de compasiune față de un muribund. Suntem singuri și ne avem doar pe noi ! Ne-am demonstrat că strigătul nostru de furie și solidaritatea noastră pot (re)construi țara în care vrem să trăim”, au scris , pe Facebook, reprezentanții Grupului civic Reset Iaşi.

Te-ar putea interesa și: