Prezent la o lansare de carte într-un loc neaerisit, poetul Şerban Foarţă a rezumat sarcastic situaţiunea: „O faună într- o saună”.
Lumea a râs, ca în toate cazurile de Foarţă majoră. Chiar când voiam să licitez prin „După-amiaza unei faune”, mi-am dat seama cât de prezent e acest cuvânt - „faună” - în bagajul lingvistic de uz curent. Mi-am amintit că desantul nocturn al câtorva fotbalişti din naţională în barul craiovean „Flora”, înaintea unui meci oficial, fusese prezentat drept „Fauna de la Flora”.
În acelaşi timp, am avut revelaţia belşugului de porecle animaliere care colorează spaţiul nostru public. În sport, dar nu numai. Nici politica nu e ferită de etichetele zoologice. Obiceiul naţional de-a fixa identităţi alternative nu vorbeşte doar despre înclinaţia românului spre băşcălie, ci şi despre dorinţa lui de-a practica amendarea simbolică atunci când alte sancţiuni sunt ineficiente sau imposibil de aplicat.
Sportul şi politica intră pe uşi diferite în menajeria poreclelor. Supranumele zoologice date sportivilor au în spate o combinaţie de tandreţe, admiraţie, foşnet viril şi freamăt ludic. Uneori ele fac trimitere la o particularitate fizionomică, alteori au darul de a-l băga în sperieţi pe adversar. Boxerului Gheorghe Ghiompirică, posesor al unui nume cât o poreclă, i se spune „Diavolul tasmanian”, colegul dumisale Sorin Tănăsie e numit „Pantera”, un alt boxer, Adrian Diaconu, se recomandă tăios „Rechinul”, iar combatantul în arte marţiale Ionuţ Atodiresei circulă însoţit de supranumele „Pitbull”.
În fotbal, festivalul poreclelor zoologice e debordant. În unele dintre ele se topeşte dragostea jucăuşă a suporterilor: Gâscanul (Dobrin), Mopsul (Dumitrache), Broască (Ilie Dumitrescu), Cangurul (Romulus Gabor), Motanul (ieri, Ovidiu Maier, azi, Bogdan Stancu). Altele semnalează asemănări vagi sau pronunţate cu diverse necuvântătoare: Nutria (Majearu), Păstrugă (Florin Cernat). Nu trebuie omise acoladele ofidiene de care s-au bucurat fotbalişti din trecutul apropiat (Cobra Adrian Ilie) sau îndepărtat (Şarpele Sandu Gabriel).
Dacă poreclele sportivilor respiră tandreţe ironică sau ironie tandră, cele ale oficialilor din sport au altă percuţie şi transmit alt mesaj. Aici nu mai e vorba de mândrie duioasă, ci de resentimentul, neîncrederea sau ostilitatea publicului microbist. Fapt interesant, poreclele animaliere derivă din numele stâlcite ale celor vizaţi şi fac trimitere fie la minusurile lor de comportament sau de caracter, fie la mediul lor de provenienţă. Aşa au apărut arbitrii Porcodean şi Fazaniu sau conducătorii Porcea şi Berbecali, tuspatru prinşi frecvent în insectarul caricaturilor.
E interesant felul în care lipsa de respect pentru şefi se transferă asupra echipelor, ajungându-se la formule abrupte, cu iz rasist şi ofensatoare: Crapid, Stoaia sau Javrele. În schimb, suporterii văd în echipa favorită o ceată de viteji, motiv pentru care o înnobilează cu supranume trufaşe, dincolo de care ai putea bănui, mai degrabă pe nedrept, deprinderi carnivore: Vulturii (FC Argeş), Rechinii (Farul) etc. Echipele româneşti nu simt nicio jenă comportându-se nevolnic şi afişând porecle belicoase. Prin contrast, unele echipe englezeşti au nume de alint inofensive (Liverpool, alias Cormoranii, şi Newcastle, alias Coţofenele), dar, odată ieşite pe teren, dezlănţuie iureşul din secunda unu.
Politica românească e la rândul ei beneficiara geniului românesc în materie de porecle zoologice. Cer îngăduinţă până săptămâna viitoare, când vi le voi aminti pe cele mai potrivite şi expresive.
Recomandările noastre
