"Rabla" la tractoare, acum şi pentru cei care se asociază
- Adam Popescu
- 12 august 2010, 21:32
Din cauza efectelor slabe pe care le-a avut până acum, programul "Rabla" a fost modificat, astfel încât şi cei care se asociază pentru achiziţia unui tractor să intre în acest program.
Astfel, potrivit noilor modificări, "beneficiază de prima de casare şi proprietarii persoane fizice, precum şi moştenitorii acestora, care s-au asociat în vederea achiziţionării în coproprietate a unui tractor nou şi/sau a unei maşini agricole autopropulsate noi", se arată în actul normativ publicat ieri în Monitorul Oficial.
Programul, aproape mort
Fiecare dintre cei asociaţi va primi, la casarea unui tractor vechi, o primă de casare de cel mult 17.000 de lei. Cuantumul primelor de casare nu trebuie însă să depăşească 50% din valoarea noii achiziţii.
Modificările vin pentru a mai "urni" puţin acest program. Dacă "Rabla" pentru autoturisme a avut un succes foarte mare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre varianta pentru tractoare, din cauza subvenţiilor mult prea mici.
Din cei 22 de producători validaţi în acest program, 10 nu au comercializat până acum nicio unitate, potrivit datelor primite de la AFM. Deşi sunt 217 note de înscriere în program, ceilalţi 12 au vândut, în total, 150 de unităţi, pentru care au solicitat decontarea sumei totale de 2,37 milioane de lei, mult sub nivelul total de 50 de milioane de lei alocat acestui program.
Până acum au fost decontaţi 564.051 de lei, echivalentul a 34 de unităţi.