Putin la Ankara și criza din relațiile ruso-grecești
- Iuliu Vlădescu
- 27 martie 2024, 14:52
Pentru că relațiile diplomatice ale Greciei cu Rusia sunt în cel mai prost punct din istorie, dovadă că nu a existat nicio comunicare între ministrul grec de externe, Giorgos Gerapetritis, și omologul său rus, Serghei Lavrov, în ciuda invitației adresate de Ministerul de Externe al Rusiei, după cum a spus Zaharova.
Diplomația greacă, interdicție pentru oamenii lui Putin
Directiva trimisă de Atena la data de 15 martie către ambasadele Greciei din întreaga lume de a nu invita diplomați ruși și belaruși la evenimentele prilejuite de Ziua Națională a Greciei (25 martie) a deranjat profund Moscova.
„S-a ajuns la punctul în care Ambasada Greciei la Moscova, alături de alte misiuni diplomatice ale țărilor din Uniunea Europenă, să ignore regulile de comunicare diplomatică și să ignore o invitație de a discuta cu conducerea Ministerului rus de Externe”, a spus Zaharova.
Criza de astăzi amintește de cea din 2018, când din cauza acordului de la Prespa (dintre Grecia și Macedonia de Nord, prin care Atena a acceptat ca fosta republică iugoslavă să aibă în componența numelui său cuvântul Macedonia n. trad.) a avut loc un grav incident diplomatic care a dus la expulzarea de diplomați de ambele părți.
Prietenia Putin-Erdogan, văzută prost de Grecia
De atunci, chiar dacă odată cu schimbarea guvernului la Atena a existat o intenție de restabilire a relațiilor diplomatice, începutul războiului în Ucraina nu a lăsat prea mult spațiu de manevră. O excepție poate să fi fost anul 2021, declarat anul de istorie comună Grecia– Rusia, când a existat o comunicare, dar cu o agendă pur culturală.
Grecia a ales să-și îmbunătățească relațiile cu Statele Unite, în timp ce rolul de mediator al lui Tayyip Erdogan în război a consolidat relația strategică a acestuia cu Vladimir Putin. Vânzarea sistemului rusesc antirachetă S-400 către Ankara, precum și cooperarea pentru construcția de centrale nucleare, cum e cea de la Akkuyu, au împovărat de asemenea climatul dintre Atena și Moscova.
De asemenea, Rusia a fost deranjată în urmă cu câteva zile de declarația premierului grec care a spus că „în acest moment întunecat pentru Europa, ne-am arătat hotărârea de a sprijini Ucraina printr-un front unit, la care dușmanii noștri poate nu se așteptau. Nu ne veți speria, vom continua să sprijinim Ucraina atâta timp cât va fi necesar”.
Prietenia dintre Atena și Kiev
În replică, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe l-a invocat pe Mikis Theodorakis: „În școala mea sovieto-rusă, la lecția obișnuită de muzică pentru fiecare dintre elevii noștri, am studiat cântecele lui Mikis Theodorakis. Îi cunoșteam atât muzica, cât și destinul. Și el a fost un dușman al Europei, al Europei naziste”, a spus Zaharova.
La data de 23 aprilie, Vladimir Putin va vizita Ankara, iar prin întâlnirea cu președintele turc, cei doi vor transmite un mesaj nu numai Greciei, ci și întregului Occident. Dar chiar dacă Atena semnează în cele din urmă acordul de securitate Atena-Kiev, așa cum susține Zelenski, acord semnat deja de Franța, Germania și Marea Britanie, relațiile greco-ruse au legături istorice. Iar în diplomația mondială nimic nu este definitiv, scrie NewBomb.
(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)