Putin și Kim Jong-Un, întâlnire de taină la Vladivostok. Ce agendă va avea discuția celor doi oficiali
- Cristian Istrate
- 18 aprilie 2019, 15:58
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, se va deplasa în Rusia la sfârşitul lunii aprilie, pentru o întrevedere cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Summit-ul va avea loc la Vladivostok.
Kim Jong-Un se va deplasa în Rusia la sfârşitul lunii aprilie, pentru o întrevedere cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, informează autoritățile ruse, confom DC News.
„Vladimir Putin se va întâlni cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un (...), care va face o vizită în Rusia în a doua jumătate a lunii aprilie (...)”, a anunţat joi Kremlinul, conform agenţiei de presă Tass.
Întâlnirea va fi prima între Kim Jong Un şi preşedintele rus, ale căror ţări întreţin relaţii prieteneşti. În ultimii ani, oficiali ruşi s-au deplasat, în mai multe rânduri, în Coreea de Nord, iar oficiali de la Phenian în Rusia. Acest summit face de mai mult timp obiectul unor speculaţii în media din Rusia, Coreea de Nord şi Japonia.
Cotidianul rus Izvestia a relatat, miercuri, citând surse diplomatice, că întâlnirea va avea loc la Vladivostok, lângă graniţa cu Coreea de Nord, înainte de deplasarea lui Putin în China la 26-27 aprilie, la un summit economic. Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, compania aviatică nord-coreeană Air Koryo a prevăzut un zbor special spre Vladivostok pentru marţea viitoare.
Kim Jong-Un s-a întâlnit și cu Donald Trump. Este programat să aibă loc un al doilea summit. Donald Trump a catalogat drept „excelentă” relaţia cu liderul din Coreea de Nord, Kim Jong-Un. Acesta a declarat că își dorește organizarea unui nou summit, la şase săptămâni după eşecul celui din Vietnam.
„Sunt de acord cu liderul Kim Jong-Un din Coreea de Nord că relaţia noastră personală rămâne foarte bună, poate că termenul excelent ar fi chiar mai exact, iar al treilea summit ar fi bun pentru a înţelege pe deplin unde ne situăm fiecare.”, a declarat Donald Trump prin intermediul Twitter.
„Coreea de Nord are un potenţial uriaş de creştere economică extraordinară, de succes şi bogăţie sub conducerea preşedintelui Kim. Aştept ziua, care va fi curând, în care armele nucleare şi sancţiunile vor fi eliminate, iar apoi Coreea de Nord va deveni una dintre cele mai de succes naţiuni ale lumii!”, a explicat Donald Trump.