PUTIN acuză TINERII protestatari, de ieri, din RUSIA că AU FOST PLĂTIȚI! Ce spune opoziția
- Simona Stupar
- 27 martie 2017, 14:10
Kremlinul a răspuns la protestele în masă de ieri din toată Rusia, acuzând opoziția că încurajează încălcarea legii și provoacă violențe.
Unii dintre tineri au fost plătiți, a spus un purtător de cuvânt al lui Putin, dar a adăugat că mesajele transmise de cei care participă la proteste legale vor fi ascultate.
Liderul opoziției, Alexei Navalnîi, unul dintre sutele de protestatari arestați, a apărut azi în fața instanței și a repetat acuzațiile de corupție la adresa premierului Dmitri Medvedev. Acuzațiile au stat la baza protestelor de duminică, la care au participat mii de demonstranți în toată țara, inclusiv în orașe precum Sankt Petersburg, Vladivostok, Novosibirsk, Tomsk și Moscova. Cel puțin 500 de demonstranți au fost arestați, scrie BBC.
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt la președintelui Putin a declarat că „Practic, ceea ce am văzut ieri în mai multe locuri, probabil în special la Moscova, este o provocare și o minciună”. El a precizat că tinerilor „li s-au promis recompense financiare după participare, în cazul în care ar urma să fie arestați de agențiile de implementare a legii”.
Peskov a lăudat „răspunsul adecvat, profesionist și legal” al forțelor de securitate și a respins cererile primite de la UE azi, ca cei arestați să fie eliberați „fără întârziere”.
Înainte de a ajunge la tribunal, Navalnîi (40 de ani) a trimis un mesaj pe Twitter, din clădire, în care spunea: „Bună tuturor celor din Tribunalul Tverskoy. Va venit vremea când noi îi vom judeca (dar în mod onest)”. A susținut că Medvedev ar fi trebui judecat, pentru că este „corupt, iar activitățile sale i-au făcut pe oameni să iasă în stradă în 99 de orașe din Rusia”.
Navalnîi este acuzat că a organizat proteste interzise și poate fi reținut pentru 15 zile. Marșul de ieri a fost cel mai mare de la demonstrațiile anti-guvernamentale din 2011 și 2012.