PUSL și-a prezentat candidații pentru alegerile europarlamentare. Umaniștii promit schimbarea

PUSL și-a prezentat candidații pentru alegerile europarlamentare. Umaniștii promit schimbareaSchimbările din Parlamentul European după alegerile de duminică. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) și-a prezentat candidații pentru alegerile europarlamentare într-o amtosferă de mare fast la Sala Palatului. Lista este deschisă de Generalul de brigadă în rezervă Cristian Barbu și continuă cu Lia Ardelean și Mugur Ciuvică. Locurile patru și cinci sunt ocuptate de Bogdan Ciuvică și Raluca Bugnar.

Lista candidaților PUSL pentru alegerile europarlamentare

Peste 4.000 de delegați, din întreaga țară, au participat, vineri, la ședința Consiliului Național al PUSL, ce a avut loc la București, la Sala Palatului.

Membrii Consiliului Național al PUSL a validat lista pentru alegerile europarlamentare, precum și candidații de la alegerile locale din 9 iunie. Lista completă a candidaților PUSL pentru alegerile europarlamentare 2024:

  • 1. General de brigadă (rz) Cristian BARBU;
  • 2. Lia ARDELEAN;
  • 3. Mugur CIUVICĂ;
  • 4. Bogdan CIUCĂ;
  • 5. Raluca BUGNAR;
  • 6. Bogdan JELEA;
  • 7. Eugenia ȘERBAN;
  • 8. Daniel Ionașcu;
  • 9. Ionel GAE;
  • 10. Liviu Marian POP;
  • 11. Amedeo- Laurențiu DULAMĂ;
  • 12. Mariana VÂRGĂ;
  • 13. Ciprian FARAON;
  • 14. Gheorghe PINTEA;
  • 15. MIHAI IACOB;
  • 16. Mihaela PUNDICHE;
  • 17. Ella PINTILEI;
  • 18. DR. Adrian CURENIUC;
  • 19. Dumitru MIROIU;
  • 20. Constantin HARASIM;
  • 21. Ioan SIMIONCA;
  • 22. Gabriel BERCA;
  • 23. Iancu ARMAS;
  • 24. Valentin-Constantin BRETFELEAN;
  • 25. Dan Cosmin BADEA;
  • 26. Laura Mirela IUSEIN;
  • 27. Alexandra CHIFOREANU;
  • 28. Silviu- Teofil HĂDĂREANU;
  • 29. Valentina BANU;
  • 30. Claudiu- Traian COVACIU;
  • 31. Ionuț GHERGA BARBU;
  • 32. Sever HIRIȘCĂU;
  • 33. Cătălin DAVIDESCU;
  • 34. Victor TORCEA;
  • 35. Dănuț BARCHIZEANU.

„Suntem o singură inimă”

„Am primit o misiune onorantă pentru mine. Vă mulțumesc tuturor. Vom merge în Parlamentul European și vă pot spune că PUSL este singurul partid care s-a gândit la Comisia de Securitate și Apărare din Parlamentul European și de aceea vom câștiga această bătălie.

Pentru că vă avem pe dumneavoastră, o armată inteligentă și pregătită”, a spus gen. (r) Cristian Barbu, cel care deschide lista PUSL pentru alegerile europarlamentare. Cristian Popescu Piedone le-a amintit celor prezenți că administrația eficientă, în folosul cetățenilor, nu are culoare politică.

„Astăzi suntem o singură inimă. Cu încrederea dumneavoastră astăzi sunt speranța Bucureștiului. Am împărțit București pe litere. Binele Unește Comunități, Unește Români, Exprimă Speranță, Trăiește Inimi! Asta înseamnă București. Asta înseamnă să rezonezi cu problema oamenilor, cu frecvența lor, uitată de prea mulți politicieni.

De treizeci de ani, aceeași Mărie, cu altă pălărie. Aceleași promisiuni, iar apoi patru ani de mandat stau în birouri. Pe 9 iunie, gardul politic pus de ani de zile la Primăria Capitalei se va muta. Politica trebuie făcută în Parlament, la președinție, să ne lase pe noi administratorii să ne facem treaba.

Eu nu am adversari politici, am competitori electorali. Lumea este liberă să voteze cu cine vrea. Dar după bătaia politică, dați-vă jos hainele de partid și hai să facem treabă”, a spus Cristian Popescu Piedone, președintele executiv al PUSL.

Piedone

Sursa foto: Facebook/ Cristian Popescu Piedone

„PUSL va câștiga alegerile”

„De multă vreme nu am văzut atâta efervescență la un partid care nu se consideră mare, dar care are o inimă mare. Suntem un partid unit, care reprezentăm în adevăratul sens al cuvântului oamenii. Și suntem în permanență cu gândul la ei”, a punctat Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.

„Astăzi s-a scris istorie. Și vom scrie istorie în București și în țară, pe 9 iunie. Nicolae Iorga spunea că suntem un popor românesc, care din ce în ce mai mult știe ce vrea și își dă «samă» de ce poate. Asta se întâmplă cu România în aceste moment. România tăcută a început să vorbească.

Echipa candidatului Piedone pentru Primăria Capitalei

Datorită PUSL, datorită dumneavoastră, datorită colegilor care vor câștiga Capitala și primăriile de sector”, a subliniat Lavinia Șandru, coordonatorul comunicării PUSL. Cristian Popescu Piedone, viitorul primar general al Capitalei și președintele executiv al PUSL, și-a prezentat Consiliul Consultativ, format din experți în mai multe domenii. Aceștia sunt:

  • la Departamentul Relații Internaționale- Prof. Dr. Ing. Dumitru Miron;
  • la Departamentul pentru Ordine publică și Siguranța Cetățeanului - General Barbu Cristian;
  • la Departamentul pentru Probleme de Trafic Rutier - Colonel Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere în perioada 2006-2014;
  • la Departamentul pentru Protecție Socială – Doctor în economie Doina Pârcălabu;
  • la Departamentul Antreprenoriat și Capital Autohton - Inginer Codruț Ioan Sereș;
  • la Departamentul Arhitectură și Urbanism - Florin Alexandrescu;
  • la Departamentul pentru Comunitatea Romilor- fostul deputat Nicolae Păun.
  • La finalul ședinței a fost citită rezoluția Consiliului Național, adoptată în unanimitate de cei prezenți.
PUSL și-a prezentat candiații pentru alegerile europarlamentare

Sursa foto: Arhiva EvZ

Doctrina PUSL

„Partidele istorice, PSD si PNL, au ignorat voința electoratelor lor și au făcut o Coaliție împotriva cetățenilor. Alegerile din acest an vor demonstra voința cetățenilor și  vor infirma, în mare măsură, calculele politicianiste ale conducerilor celor două partide. Cel mai mare perdant va fi PNL- ul, ignorant și rupt de principiile liberale.

Partidele adunate în jurul USR au demonstrat, fără tăgadă, lipsa de patriotism, lipsa unei doctrine și mai ales incapacitatea de a gestiona treburile țării. Guvernarea USR a fost dezastruoasă (să amintim numai negocierile pentru PNRR!).

Pe de altă parte, lipsa unor guverne performante a permis apariția unor partide extremiste, care știu să critice fără a oferi nicio soluție constructivă. Un partid ca AUR nu face decât să arunce țara în haos și să o expună izolării internaționale. Este nevoie, mai mult ca oricând, de un nou mod de a face politică.

„Toți suntem cetățeni ai României”

Doctrina umanistă propune un sistem prin care cetățenii să îi poată sancționa pe cei aleși să conducă România. Cine prezintă un program și nu îl respectă va fi concediat prin voința celor care l-au ales. Democrația înseamnă puterea poporului. Și așa trebuie să fie! Prin fapte, nu vorbe. Lupta politică trebuie să înceteze a doua zi după anunțarea rezultatelor alegerilor. Orice guvernare trebuie să fie în slujba întregului popor.

Nu există cetățeni ai unui partid, toți suntem cetățeni ai României. Partidul Umanist Social Liberal se angajează, prin această Rezoluție, să fie în slujba românilor și să le apere interesele, indiferent de orientarea lor politică. Credem în demnitatea, onoarea și curajul poporului nostru”, se arată în comunicatul de presă al PUSL.