PSD și Dragnea nu știu ce să mai facă să îndepărteze România de UE. Editorial de Andreea Udrea
- Andreea Udrea, consultant politic
- 29 august 2018, 00:00
Încă din campania electorală din 2016, apoi pe tot parcursul lui 2017, auzeam cum PNL spunea că PSD vrea să scoată România din Uniunea Europeană.
La momentul respectiv, mi se părea exagerat, deși pot înțelege rostul transmiterii acestui mesaj, dar acum, argumentat, din declarațiile și acțiunile liderilor PSD, este clar că acuzațiile privind dorința de a îndepărta România de Uniunea Europeană nu sunt departe de adevăr.
Iar liderii PSD chiar sunt convinși de ceea ce spun. Să spui despre Iohannis: „Ca neamț, să vorbești de gazare, trebuie să ai mult curaj”, înseamnă că pornești de la premisa că „toți nemții sunt naziști” și mai ai și impresia că ai dat o replică inteligentă. Pe 1 mai, tot Lia Olguța Vasilescu spunea: „Eu nu vreau străini în România, vreau să muncească românii” și găsiți multe astfel de declarații care aparțin tot ministrului Muncii. Într-o postare pe Facebook, Liviu Pop înfățișa SUA, Germania, Olanda și Austria ca niște gândaci care invadează România. Chiar și delirul lui Liviu Dragnea cu asasinatul plănuit de 4 străini se înscrie în aceeași logică: Occidentul vrea să distrugă România prin lichidarea unui mare lider.
Și acestea sunt doar cele mai recente exemple care arată exact ce gândesc liderii PSD despre statele occidentale. Această atitudine este și motivul pentru care AmCham România - care reprezintă interesele a aproximativ 430 de companii americane, internaționale și românești - a transmis un mesaj dur zilele trecute, în care a respins acuzațiile lansate la adresa multinaționalelor și a angajaților acestora: „Considerăm că astfel de speculaţii creează un precedent periculos pentru democraţia românească, cu accente de intimidare a mişcării civice şi a sectorului privat, cu implicaţii negative la nivelul mediului de afaceri şi al imaginii României în plan extern, afectând încrederea partenerilor externi în capacitatea României de a exercita roluri regionale, precum Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene de anul viitor”.
Toate aceste construcții narative, imposibil de crezut, de girat, de tolerat pentru orice persoană de bună-credință sau educată din România, sunt atent regizate, iar faptul că liderii PSD chiar cred în aberațiile pe care le debitează reprezintă doar cireașa de pe tort. Pentru că adevărul este că Uniunea Europeană și Statele Unite, precum și valorile pe care le promovează, îi încurcă serios pe Dragnea și prietenii lui. Nu reiau aici toate avertismentele venite din zona Comisiei Europene, a unor state importante din Uniunea Europeană, a unor publicații internaționale, generate de faptul că acțiunile lor au reușit să ne îndepărteze de Occident. Enumăr aici modificările la Codul Penal și legile justiției, maniera în care s-a realizat revocarea Laurei Codruța Kovesi, reprimarea protestului de pe 10 august și adaug previzibila revocare a lui Augustin Lazăr din funcție. Ușor, dar sigur, scopul lor este ca România să devină nefrecventabilă, o țară care trebuie pusă pe lista statelor care au devenit o cauză pierdută. Cu o opoziție care pur și simplu nu are voturile necesare în Parlament pentru a-i bloca, ci doar pentru a le amâna intențiile, cu o Curte Constituțională controlată politic și cu un președinte căruia Constituția nu îi oferă foarte multe pârghii, presiunea partenerilor din UE și a SUA, reprezintă singurele căi prin care Dragnea și compania mai pot fi opriți.