PSD caută să-l Oprescu pe Vanghelie

PSD caută să-l Oprescu pe Vanghelie

Social-democraţii vor dezbate azi dacă menţin nominalizarea actualului edil al sectorului 5 pentru Primăria Capitalei sau merg pe varianta „Doctorul“.

Sorin Oprescu a fost invitat azi la şedinţa Biroului Permanent al PSD pentru a-şi prezenta inten- ţiile privind candidatura la Primăria Capitalei.

Doctorul, care îşi manifestase intenţia de a intra în cursa pentru Bucureş ti, s-a arătat nemulţumit de nominalizarea lui Marian Vanghelie şi a anunţat că ia în considerare ideea de a candida independent.

Şedinţa conducerii PSD se anunţă destul de tensionată, deoarece o parte dintre liderii PSD vor să pună în discuţ ie candidatura lui Vanghelie. Vicepreş edinţii PSD Nicolae Văcăroiu şi Victor Ponta şi-au declarat susţinerea pentru Oprescu şi au anunţat că vor cere Biroului Permanent să se pronunţe prin vot faţă de varianta Vanghelie. Rezerve faţă de candidatura acestuia şi-au manifestat şi Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

De partea cealaltă se situează Miron Mitrea, care-l susţine pe Vanghelie.

O parte dintre liderii PSD sunt neutri faţă de această chestiune. Alţii, precum vicepreşedintele Liviu Dragnea, consideră că Biroul Permanent nu are dreptul să decidă candidaţii. Decizia oficială privind candidatul Bucureşti nu ar putea fi luată de BPN. Conform Statutului PSD, validarea candidaturilor este o atribuţie a Comitetului Executiv, for compus din preşedinţii de filiale.

Părerea sociologului

Sociologul şi deputatul PSD Alin Teodorescu este de părere că Marian Vanghelie are şanse să intre în turul doi. „Cu Vanghelie sprijinit de organizaţia municipală şi de Biroul Permanent al PSD avem şanse să intrăm în turul al doilea. Important este ca la vârful partidului să nu se producă sciziuni“, argumentează Teodorescu.

În sufrageria Doctorului

Şi Marian Vanghelie a încercat să-l convingă pe Doctor să renunţe la planurile de candidatură. În acest sens, primarul sectorului 5 s-a deplasat sâmbătă dimineaţă acasă la Sorin Oprescu pentru a-l întreba dacă va candida ca independent. „Da, este adevărat că a venit la mine acasă. Voia să ştie dacă voi candida ca independent. I-am zis aşa cum am spus tuturor: voi lua o decizie după şedinţa Biroului Permanent“, ne-a declarat Sorin Oprescu.

Condamnaţi la eşec

Decizia de azi a Biroului Permanent al PSD, oricare va fi, va conduce la complicaţ ii. Dacă-l va menţine pe Vanghelie, riscă să se trezească cu candidatura independentă a lui Sorin Oprescu. Dacă va renunţa la Vanghelie, riscă să-şi pună în cap organizaţia de Bucureşti.

Oamenii primarului sectorului 5 ameninţă că vor boicota campania. Nu numai că nu vor depune niciun efort, dar ar putea chiar să saboteze în secţiile de votare un alt candidat decât Vanghelie. Datorită acestor divergenţe, PSD pare condamnat la un eşec în Capitală.

SUSŢINERE-SURPRIZĂ

Cozmin Guşă încurajează candidatura lui Vanghelie

Candidatura lui Marian Vanghelie a întâlnit un suporter neaşteptat. E vorba de Cozmin Guşă, şi el candidat la Primă- ria Capitalei. „Săracul Vanghelie, este presat dintr-un singur motiv: vine cu mesaje anticorupţie. Oprescu vine cu mesaje de genul: «Alegeţi-mă pe mine, chiar dacă am pierdut de şapte ori competiţia». Vanghelie, dacă a venit cu mesaje anticorupţie, pomenind de grupurile Bittner, Cocoş, Bobic şi aşa mai departe, acum are probleme la nominalizare. În mod sportiv, îl felicit pentru curajul pe care-l are“, a declarat Guşă. Liderul PIN a identificat „patru muschetari“ cu şanse la Primăria Capitalei: „Orban ar putea să fie un Aramis, Vasile Blaga - Athos, că-i mai în vârstă, iar Vanghelie, dacă ar fi cu 30 de centimetri mai înalt, ar putea fi Porthos. Venind ultimul şi mai lipsit de susţinere, pot să mă consider D’Artagnan al celor patru muschetari care se vor duela pentru Primăria Capitalei“.

Ne puteți urmări și pe Google News