Protestele împotriva scumpirilor la pompă continuă: „O să plecăm din România. Totul s-a scumpit, nu avem ce face”

Protestele împotriva scumpirilor la pompă continuă: „O să plecăm din România. Totul s-a scumpit, nu avem ce face”

Viața de zi cu zi devine tot mai insuportabilă pentru majoritatea românilor, iar guvernanți nu fac nimic pentru a stopa această avalanșă de scumpiri nejustificate, lăsându-i pe speculanți să-şi facă de cap. În aceeași situație se află şi românii care sunt dependenți de maşini, ca dovadă că protestele în benzinării continuă. Oamenii spun că nu mai suportă scumpirile şi se gândesc să plece din ţară.

Deoarece bătaia de joc la adresa românilor continuă, iar guvernaților nu le pasă decât la televizor de sărăcia pe care o lasă să se adâncească de la o zi la alta, șoferii au continuat protestele la benzinării. Duminică seara în Pitești, șoferii au blocat benzinăriile pentru a treia oară la rând și au alimentat cu doar un leu. Primarul orașului Pitești, Gelu Tofan, a declarat că „lumea este revoltată împotriva prețului excesiv la carburant”. El spune că îi felicită pe tineri şi le urează să aibă succes în continuare în demersul pe care-l fac.

La Târgu-Jiu, de asemenea, zeci de şoferi au claxonat şi au blocat benzinăriile timp de aproape trei ore. Ei au format o coloană de maşini până la sediul Partidului Național Liberal, unde au depus o coroană mortuară pentru cei pe care îi consideră vinovaţi de scumpiri.

Pe 30 iunie este anunţat un protest de amploare în toată ţara

Oamenii sunt hotărâţi să continue protestele până când guvernanţii vor găsi soluţii. Mai exact, pe 30 iunie este anunţat un protest al şoferilor din toată ţara. La evenimentul creat pe Facebook şi-au anunţat participarea peste 200.000 de persoane.

„O să plecăm din România, nu avem ce face. Toate scumpe, salarii mici, nu avem ce face, trebuie să plecăm. Acum fac un plin cu 4 milioane, înainte îl făceam cu 2 milioane”, spune unul dintre românii care au ieşit în stradă.

„Pentru parlamentarii care ne conduc şi pentru doamnele parlamentari. Momentan doar la PNL, una am avut, una am adus. PSD şi restul partidelor o sa urmeze şi ele”, a declarat un alt bărbat. Astfel de proteste au avut loc în Constanţa şi Botoşani.

Şi în Sibiu șoferii au alimentat cu bani putini, apoi s-au așezat din nou la coadă pentru a face același lucru. Ei au blocat complet activitatea stației PECO. Și pe străzile unde există benzinării traficul a fost blocat. Aici, oamenii au mers bară la bară, pe avarii și au claxonat apăsat încontinuu.

În toate tările europene s-au luat măsuri de plafonare, doar în România nu se face nimic

„Vrem să tragem un semnal de alarmă pentru că în majoritatea ţărilor europene s-au impus măsuri de plafonare a preţurilor la carburanţi şi de reducere a accizelor, a TVA-ului la carburanţi, însă la noi, până acum, nu s-a făcut nimic. Situaţia din ţară devine tot mai rea din cauza aceasta pentru că preţul la carburanţi nu afectează doar mobilitatea cetăţenilor”, spun cetățenii.

O benzinărie din centrul Aradului a fost blocată mai multe de două ore, iar șoferii au afirmat că vor veni până se vor plafona prețurile de la statul român. La sfârșitul lunii iunie se anunță un protest național, care a fost organizat pe rețelele de socializare, cu sute de mii de participanți, relatează Observatornews.ro.