Protest la CCR. Militarii în rezervă așteaptă o decizie din decembrie

Protest la CCR. Militarii în rezervă așteaptă o decizie din decembriesursa foto: Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor FSANP

Luni, sindicaliști din diverse organizații protestează la sediul Curții Constituționale (CCR), care va analiza marți obiecția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului în legătură cu pensiile militare. Reprezentanții din domeniul apărare, ordine publică și securitate națională subliniază că pensiile militare, instituite în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, nu pot fi considerate pensii speciale.

Protest în fața CCR

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Sindicatul Polițiștilor - Sidepol și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual vor organiza luni un protest în fața sediului Curții Constituționale.

„Suntem stat membru NATO/UE! Pensiile militare de stat, care datează de pe vremea Domnitorului Al.I. Cuza, nu sunt pensii speciale”, au comunicat sindicaliştii Sidepol.

Foștii militari, protest ce vizează pensiile militare

Conform acestora, Armata în rezervă constituie o componentă esențială a sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională!

„Mesajul nostru este ferm: Magistraţi C.C.R., nu sfidaţi familia ocupaţională apărare, ordine publică şi securitate naţională”, au mai spus sindicaliştii.

„Principala noastră nemulţumire este generată de amânarea nejustificată a dezbaterii contestaţiei de acum patru luni, făcute intempestiv de Avocatul Poporului, la adresa proiectului legislativ L 559/2024, dar avem în vedere şi regimul juridic general al pensiilor militare de stat, care sunt reglementate de diferite sisteme legislative ce generează inechităţi consistente în plata beneficiarilor”, au transmis, sindicaliştii SNPPC.

Proiectul de lege referitor la pensiile militare de stat a trecut

La începutul lunii noiembrie 2024, Senatul a aprobat proiectul de lege referitor la pensiile militare de stat, obținând 90 de voturi favorabile și 8 abțineri.

Această propunere legislativă, care completează Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, a fost adoptată de plenul Senatului după ce Comisia de apărare a întocmit un raport de admitere, însoțit de amendamente.

Justiție, PNL

Justiție. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Conform proiectului, pensiile militare aflate în plată vor fi indexate în funcție de solda sau salariul de grad sau de funcție.

Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaților pe 29 octombrie.

Proiect, contestat la CCR

Legea a fost contestată în decembrie la Curtea Constituțională (CCR) de către Avocatul Poporului, care susține că actul normativ contravine mai multor dispoziții constituționale.

Printre acestea se numără aprobarea cheltuielilor bugetare fără a preciza sursa de finanțare și nerespectarea principiului egalității în drepturi, având în vedere că legea nu se aplică pensionarilor militari ce dețin funcții în Executiv.

Ne puteți urmări și pe Google News