Miting cu îmbrânceli şi violenţe în Piaţa Victorie. Doar 10.000 de sindicalişti la protest
- Vladimir Tism ăneanu
- 23 septembrie 2010, 00:54
Cu toate că protestul era aprobat până la ora 19.00, în jurul orei 16.40 grupurile de sindicalişti au început să plece din Piaţa Victoria. Astăzi au participat la miting sindicalişti, în marea lor majoritate, membri ai Sanitas şi CNSLR - Frăția.
16:35 O horă a unirii mică încearcă să se contureze, însă fără prea mult succes. În timp ce se retrăgeau, câteva femei au aruncat spre scena organizatorilor câteva replici acide: "Trebuia să fiţi la gard, nu aici! La ce am venit să urlăm? La macaraua aia, că Boc nici măcar nu-i aici". În câteva minute, singurele semne că aici a avut loc un protest la care au participat aproximativ 10.000 de oameni sunt gunoaiele aruncate pe jos.
16:30 De pe scenă, liderii sindicali au anunţat că protestul s-a încheiat şi au îndemnat oamenii să se îndrepte către autocare. Unul dintre lideri a concluzionat: "Nu cred că merită efortul de a continua. Pentru că nu vreau să fiu martor la alte provocări. Pentru că voi nu meritaţi să fiţi atinşi nici măcar cu o floare".
16:20 Două persoane au ajuns la spital în timpul protestului. Una dintre ele a suferit o cădere de calciu, potrivit medicilor, iar cealaltă - o femeie în stare avansată de ebrietate - le-a declarat medicilor de la SMURD că se afla în piaţă pentru a-şi găsi un bărbat.
16:00 Protestatarii violenţi s-au potolit. Au fost câteva clipe de haos în care un grup de sindicalişti au încercat să spargă cordonul de jandarmi, dar aceştia din urmă s-au regrupat şi i-au oprit. 15:45 Protestatarii au spart cordoanele de jandarmi, încercând să ajungă la intrarea în Palatul Victoria. Pentru a-i îndepărta, jandarmii au folosit gaze lacrimogene. O parte dintre sindicalişti continuă să se îmbrâncească cu reprezentanţii forţelor de ordine şi aruncă cu covrigi. 15.30. Unii dintre protestatarii din Piaţa Victoriei au afişat portretul dictatorului Nicolae Ceauşescu, alături de o păpuşă „Pinochio”, cu chipul lui Traian Băsescu. O tânără a scris, discret, pe o coală de hârtie „Suntem proşti, da mulţi”. 15:00 Aproape 17.000 de sindicalişti, majoritatea membri ai Sanitas şi CNSLR Frăţia vor protesta până la ora 19:00 în Piaţa Victoriei din centrul Capitalei. "Înarmaţi" cu steaguri albe şi albastra şi cu pancarte, protestatarii scandează "Boc, Boc, Boc şi al lui să se ducă dracului!" şi "Unul mic şi unul chior şi-au bătut joc de popor!" 14.25. În drum spre Piaţa Victoriei, protestatarii s-au oprit în faţa Ministerului Muncii. Nemulţumiţi de măsurile guvernului, ei au aruncat cu ouă şi covrigi spre sediul instituţiei, au strigat şi i-au huiduit pe guvernanţi. O coloană de jandarmi i-a vegheat pe manifestanţi. Potrivit şefului Jandarmeriei Capitalei, cei care au aruncat cu ouă ar putea fi identificaţi cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele video şi ar putea fi amendaţi. 14.00 Participanții la protest poartă pancarte pe care scrie: „Băse, hiena, și diabolicul Boc, recomandări: luați Furadan”, „Cseke Attila, groparul sistemului românesc”, „Bun venit în sistemul ticăloșit, ei cu lovelele, noi cu foamea” sau „Trandafiri votați, trandafiri mâncați”. 13.10. Un brancardier din Galaţi a primit îngrijiri medicale la unul din punctele SMURD amplasate în Piaţa Revoluţiei după ce i s-a făcut rău, precizează Mediafax. El a spus că a plecat la 6.00 din Galaţi, că nu a mâncat şi că este foarte obosit, dar mai ales îngrijorat de situaţia tot mai grea în care se află. 12.00 Primii 3.500 de protestatari, membri ai Sanitas, s-au adunat deja în Piața George Enescu, din Capitală, unde sunt așteptați să li se alăture cei peste 1.500 de membri ai CNSLR - Frăția, ajunși în Piața Revoluției, unde erau așteptați, potrivit liderilor sindicali, aproximativ 20.000 de oameni. „Înarmați” cu steaguri albe (cu însemnele Sanitas) sau albastre (ale FSLI - Petrom, condusă de Liviu Luca), protestatarii huiduie și strigă „Jos Băsescu!”. În tot acest timp, liderii sindicali se declară nemulțumiți de faptul că opoziția nu-i sprijină. În curând, sindicaliştii se vor încolona şi vor porni către Piaţa Victoriei, unde îşi vor striga nemulţumirile timp de cinci ore. De asemenea, organizatorii mizează şi pe o participare mare a bucureştenilor, potrivit preşedintelui CNSLR Frăţia, Marius Petcu, citat de Mediafax. 10.00 Sindicaliștii au început să se adune în Piața Revoluției cu trei ore înainte de a porni în marș către Piața Victoriei. 09.00 Peste 1.800 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică și a restricționa traficul pe perioada protestelor, pentru care sindicaliștii au primit aviz până la ora 19.00. Solicitări Principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt revenirea la salariile din septembrie 2009, majorarea salariului minim pe economie la 750 de lei atât pentru bugetari cât şi pentru angajaţii din societăţile comerciale, oprirea disponibilizărilor în sistemul bugetar şi în sistemul economic, păstrarea Codului muncii şi a protecţiei salariaţilor la concedieri colective. Aceştia mai vor blocarea iniţiativei de a desfiinţa contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură şi contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional. O altă solicitare este menţinerea actualei legi a pensiilor, a vârstei de pensionare şi a modului de calcul al pensiei. Calendarul viitoarelor proteste După mitingul de astăzi sunt programate ale proteste mâine, vineri şi luni. Zilele trecute liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că în toate zilele de proteste vor ieşi în stradă aproximativ 26.000 de oameni. Săptămâna viitoare sunt aşteptaţi în stradă şi sindicaliştii Blocului Naţional Sindical, care au anunţat o participare de 15.000 de oameni la marşul programat de la Piaţa Muncii la guvern pe 28 septembrie. Protestele organizate de confederaţii în această săptămână au loc în absenţa premierului Emil Boc, care de astăzi până vineri participă la reuniunea plenară la nivel înalt a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizată la New York. Protestele de astăzi au adus restricţii de trafic. Vezi aici ce străzi sunt închise astăzi.