Este protecția corupților o afacere de stat? Recent m-am văzut cu un prieten, fost înalt responsabil în serviciile de informații românești. Civil, ca să nu avem discuții. Din vorbă-n vorbă, am ajuns și la Binom. Iar relatarea lui m-a determinat să scriu editorialul de față. Pentru că de fapt, nimic nu-i nou. Aveam câteva întrebări, cum bănuiesc că au mulți dintre dumneavoastră. Întrebări pe care le pun de ceva timp în editorialele mele, dar și celor cu care mă întâlnesc. Nu caut un singur răspuns, ci răspunsuri, așa cum le vede fiecare.

Exagerăm atunci când constatăm că lupta-anticorupție s-a transformat într-o operațiune de extragere a celor considerați incomozi de puterea politică a momentului? 

A dobândit SRI și DNA o putere ocultă pe care nici măcar un Președinte nu mai poate să o stăpânească? 

Binomul protejează corupții sau îi bagă la închisoare? Trăim vremuri interesante sau este doar o evoluție firească, istorică?

"Și pe vremea lui Emil Constantinescu procedau la fel! Pe vremea aia nu exista DNA, ci doar Parchet General. SRI era format din securiști bătrâni, care răspundeau la comenzi așa cum credeau că se dorește. La fel cei de la IGP, numiți de pe vremea lui Iliescu. Veneau la Cotroceni și umpleau o masă lungă cu dosare, după care spuneau că au dovezi să-i aresteze pe toți. Numai că Emil Constantinescu a făcut cea mai deșteaptă chestie, a numit ca procuror general un judecător, nu un procuror. Așa că după ce terminau ședința de prezentat dosare, avea loc o discuție în care i se spunea Președintelui că nu prea există dovezi. Iar Emil Constantinescu nu forța niciodată nota. E drept că nici nu prea exista legislație solidă pe vremea aia, dar abuzurile erau mult mai ușor de făcut!", mi-a zis el.

Îi dădeam dreptate, tocmai citisem o carte "Mafia Arabă din România" scrisă de Marius Oprea care mi-a adus aminte de toate panamalele regimului Iliescu, descoperite ulterior. Afacerea Jimbolia, prin care se încălca embargoul cu combustibil impus Iugoslaviei, din care serviciile de informații și câțiva oameni de afaceri au făcut zeci de milioane de dolari, contrabanda cu țigări, vezi Țigareta I, II și III, sau câte au trecut neștiute, rambursări ilegale de TVA. Lucruri despre care am scris în Evenimentul Zilei din acele vremuri cu patos, de multe ori neînțelegând cât de implicate erau serviciile de informații în așa-zisele operațiuni speciale. Iar în timpul lui Constnatinesu aveau să se petreacă alte grozăvii, numai numele de Bancorex și FNI fiind suficiente pentru a declanșa un lanț de amintiri.

Lupta împotriva corupției a fost una din mantrele fiecărui regim politic. A trecut Constantinescu, a venit Iliescu, care spre finalul mandatului a forțat crearea PNA, precursorul actualului DNA, administrând prima sperietură oamenilor politici. De pe atunci operațiunile erau chirurgicale, fiind îndreptate împotriva oamenilor lui Adrian Năstase, lăsând de-o parte apropiații Cotroceniului, SRI-ul condus de Radu Timofte și SIE, în fruntea lui fiind Gheorghe Fulga, doi oameni care erau legați strâns-strâns de Sorin Ovidiu Vîntu, atât de strâns că nici nu se puteau dezlipi. De fapt, nici măcar Iliescu nu o putea face. În acel mandat, 2001-2004 s-a legiferat posibilitatea ca SRI, SIE și UM 0962 să aibă firme "acoperite". Adică să poată avea venituri extrabugetare, din activități comerciale. Așa că a început jaful!

A continuat sub Traian Băsescu? Înclin să spun că nu s-a petrecut la fel ca înainte, cel puțin în primii ani ai mandatului. Numirea lui Florian Coldea, un tânăr cu gradul de maior ajuns director operativ al SRI în câțiva ani a fost o parte a unei intuiții prezidențiale care s-a dovedit a fi corectă. Traian Băsescu s-a gândit că dacă vrea să schimbe Serviciul trebuie să pună un om tânăr, care să nu aibă legături cu trecutul Securității, pentru a putea schimba mentalitatea în interior. La fel a gândit și când a ales-o pe Laura Codruța Kovesi. Și pe Daniel Morar. Nu au funcționat rețelele de partid, ci dorința de a pune oameni care să poată răscoli Sistemul. 

În cazul Liviei Stanciu, la Înalta Curte de Casație, s-a petrecut un fapt contrar, recomandarea lui Mircea Toader, unul din liderii PDL-Galați fiind decisivă. Există o poveste potrivit căreia la condamnarea lui Mircia Gutău, una din explicațiile date pentru pedeapsa cu închisoarea de către viitoarea șefă a ICCJ a fost "n-am știut ce vroia Domnul Președinte!". Ca să ne lămurim, Livia Stanciu l-a condamnat în 2010 după ce fusese achitat de două instanțe inferioare. Iar CEDO i-a dat dreptate lui Gutău în 2016. După ce ieșise din închisoare. O fi snoavă, o fi adevăr, reflectă o mentalitate a vremurilor, numai că Mircia Gutău nu cred că mai este interesat de scormonirea trecutului.

Recent s-a aflat că DNA și SRI au semnat protocoale de colaborare care prevedeau echipe mixte de anchetă, încălcând grav normele penale și drepturile și libertățile cetățenești. Așa s-a ajuns ca unele dosare instrumentate de DNA să semene cu niște povești, în care nu se menționează dovezi, ci sunt relatări relaxate ale unor presupuse fapte penale. Spun relatări, pentru că ele au început să aibă la bază note informative ale SRI, nu dovezi din ancheta penală. Sub Traian Băsescu, s-au creat nu numai echipe mixte de sereiști-procurori, ci și parteneriate trainice între persoane, vezi cazul Coldea-Kovesi. Care se afișau ostenativ peste tot, dădeau comunicate având pe fundal Marșul Nupțial, iar judecătorii erau îndemnați să semneze angajamente de confidențialitate, urmând să citească documente la care apărarea nu avea acces sau măcar habar că există. Cazul procurorului Mircea Negulescu, zis Portocală, este elocvent. Nu mai are rost să-l reluăm, dar nu putem să nu remarcăm protecția de care se bucură din partea DNA acest procuror cu valențe infracționale evidente. Dar pentru că a slujit interesele politice de moment, făcându-i dosar lui Ponta, Lukoil, sau mai știu eu cui, pe baza informărilor SRI-Prahova, a scăpat de pedeapsă.

Cam în al doilea mandat prezidențial, Binomul a început să se comporte ca un sistem în interiorul Sistemului. Condamnarea lui Dan Voiculescu, așa cum a ajuns să fie cunoscută recent de opinia publică, ne arată măsura forței acestuia. Arestăm un judecător, ca să punem un alt judecător, care să-l condamne pe Voiculescu. Operațiune clandestină, ilegală, dar pe care unii, inclusiv eu, nu am considerat-o imorală. Aveam exemplul lui Al Capone în minte, așa că îmi ziceam că așa ceva este posibil și în alte sisteme democratice. O cultură a pragmatismului, pe care o defineam sub titulatura de Justiție Socială.

Numai că lucrurile au luat amploarea. Vroia Binomul un președinte nou al PDL? Făcea dosare oponenților. Vroia Binomul un Președinte, altul decât Ponta? Acționa în consecință, nu numai prin intermediul DNA, ci și prin intermediul presei. Ca să fie clar, știu, ca participant direct, câteva momente care ilustrează aceste întrebări. Controla Traian Băsescu acest Sistem? Din ce în ce mai puțin, arestarea lui Mircea Băsescu fiind, după părerea mea, apogeul acestei legături tip bielă-manivelă. Care a demonstrat că sistemul din interiorul Sistemului este mai puternic decât se credea.

Klaus Iohannis a venit musafir la masa gata întinsă! A pus un om de încredere în fruntea SRI, singurul de altfel, și a început să joace după schema construită din ultimii ani ai mandatului Băsescu. Vrea, nu vrea, trebuie să treacă cu vederea plagiatul grosolan al lui Kovesi, să se facă că nu crede în spovedania lui Sebastian Ghiță, că nu înțelege miza dezvălurii protocoalelor SRI-DNA, să manevreze în interiorul sistemului politic cu ajutorul dosarelor de corupție, chiar dacă au la bază denunțuri cu fapte de acum 9 ani (Petrache) sau se soldează cu achitare la ICCJ (Orban). Nemaivorbind de manipularea emoțiilor publice cu ajutorul OUG 13.

De fapt, ceea ce n-a înțeles nici un Președinte este că Binomul (indiferent din cine a fost format) s-a transformat într-un mecanism de protecție și nu de pedepsire. De pedepsit pedepsește, doar dacă nu este lăsat să se protejeze.