Evenimentul Zilei > Sport > Proscrisul Badea, gol în ultimul minut
Proscrisul Badea, gol în ultimul minut

Proscrisul Badea, gol în ultimul minut

Steaua a trecut extrem de greu aseară de UTA, reuşind să marcheze golul victoriei abia în prelungirile partidei, prin Vali Badea.

Echipa lui Marius Lăcătuş a avut o evoluţie dezamăgitoare, fiind condusă încă din minutul 7 după eurogolul ex-dinamovistului Mihuţ. Steliştii au egalat apoi în minutul 63, prin Pepe Moreno, aflat la primul gol oficial în tricoul roş-albastru. A fost, totodată, cel de-al şaselea gol consecutiv marcat de stelişti dintr-o fază fixă. Toate aceste reuşite l-au avut ca „servant“ pe Mendoza.

> Lăcătuş nu i-a inclus în lot pe Goian şi Ovidiu Petre. Primul a fost suspendat pentru meciul din etapa trecută, cu Rapid, iar „Sârmă“ a primit în acelaşi meci al patrulea cartonaş galben, urmând a fi suspendat la următorul meci. Chiar dacă nu se ştie încă verdictul jocului din Giuleş ti, iar LPF a permis „roş-albaştrilor“ să-i folosească pe cei doi, Lăcătuş a decis să nu rişte nimic.

> Gabi Stan i-a folosit pe foştii stelişti Daniel Opriţa şi Dorel Zaharia, dar şi pe fotbaliş tii împrumutaţi de la CFR Cluj: Oliveira, Amoreirinha, Florin Dan şi Mărginean.

> Incidentele din Giuleşti au înteţit controlul la intrarea în stadion. La staţia de amplificare s-a anunţat că, în cazul în care se aruncă obiecte în teren, sectorul respectiv va fi evacuat. Suporterii stelişti au afi- şat următorul banner: „Preferam un rezultat corect decât un fotbal defect“.

LIGA I

STEAUA – UTA . . . . . . . . . . . . . 2-1
Marcatori: P. Moreno (64), V. Badea (90+1) / Mihuţ (7)

STEAUA: Zapata 5 – Golanski 5, M. Rădoi 6, Ghionea 5, Neşu 4 – Nicoliţă 4 (62, V. Badea 7), Lovin 4, Pleşan 5 (81, Habibou), Mendoza 6 – N. Dică 5 (68, Neaga 5), P. Moreno 6. Antrenor: Marius Lăcătuş

UTA: D. Tudor 5 – Mihuţ 6, Chiţa 6 (21, Buican 5), Amoreirinha 6, Vasiljevici 5 – R. Mărginean 6, P. Oliveira 5 (82, R. Iacob), Cr. Todea 6, Fl. Dan 6 – Opriţa 5 (56, Hidi- şan 5), D. Zaharia 5. Antrenor: Gabi Stan

Stadion: „Steaua“; Spectatori: 14.294; Arbitri: L. Dan 6 – Ed. Dumitrescu 6, M. Iliescu 6

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: