În ultimele zile opinia publică românească a dobândit un nou subiect – foştii proprietari nu vor fi despăgubiţi decât în cuantum de 15% din valoarea de circulaţie a bunurilor ilegal şi abuziv confiscate.
Justificarea guvernului are o noimă, incapacitatea statului român de a suporta un efort financiar deosebit de mare în vreme de criză. Graba guvernului de a rezolva această problemă este rezultatul constrângerilor la care instituţii europene îl supun.
În România problema restituirii proprietăţilor, în pofida deciziilor declarate şi numai parţial aplicate ale succesivilor guvernanţi, spinoasa problemă a repunerii în drepturi a vechilor proprietari, nu a fost nici astăzi, 22 de ani după, rezolvată. Guvernarea Iliescu-Văcăroiu a plecat de la o convingere sintetic exprimată cu faimoasa formulă – “proprietatea este un moft". Coaliţia CDR-PD-UDMR s-a împiedicat în hăţisuri legislative, complicaţii birocratice şi opoziţia consecventă, reală, dar mai puţin declarată a unor lideri Democraţi. Guvernul social-democratului Adrian Năstase a făcut un pas legislativ înainte, dar aplicarea prevederilor legale a fost parţială, a lăsat posibilitatea fiecărui primar să restituie sau nu, să răspundă sau nu notificărilor pe care proprietarii le făcuseră, altfel spus a lăsat liber drumul abuzului. Constituirea unui important fond de investiţii, ca mijloc de rezolvare a problemei retrocedării proprietăţilor, a fost soluţia pe care guvernul liberalului Tăriceanu a identificat-o. Din nefericire, într-o ţară săracă şi coruptă, această tentativă a permis apariţia unor importante abuzuri, a provocat de fapt noi afaceri oneroase, noi şi multiple ilegalităţi.
Aici ne aflăm astăzi, la 22 de ani din momentul în care statul român s-a proclamat o democraţie funcţională, 22 de ani de când teoretic România este un stat de drept în care respectarea legii şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor reprezintă bunurile cele mai de preţ, valorile fără de care societatea nu poate funcţiona. În toţi aceşti ani unii dintre proprietari şi-au rezolvat integral sau parţial problema, uneori prin decizii administrative, dar de cele mai multe ori prin recurgerea la justiţie. Altfel spus, mult hulita justiţie românească este cea care într-o problemă fundamentală, cea a retrocedării proprietăţilor, a reprezentat principalul argument real pentru România = stat democratic.
Sub presiunea unor instituţii europene, în încercarea de a rezolva rapid această mult tergiversată problemă, guvernul încearcă astăzi diminuarea cuantumului retrocedării la 15%, plata acestuia în bani şi eşalonarea plăţii pe o perioadă de 10-12 ani. O asemenea tentativă este cu siguranţă sortită eşecului.
Explicaţiile sunt câteva. În primul rând poziţionarea inegală a unor cetăţeni atâta vreme cât există astăzi foşti proprietari care şi-au recuperat integral sumele, spre deosebire de beneficiarii acestei legi care nu vor recupera decât 15%. În al doilea rând neretrocedarea în natură şi diminuarea cuantumului răscumpărării reprezintă un cert atac la dreptul de proprietate şi poate constitui un precedent extrem de periculos şi pentru cei care şi-au constituit impresionante averi după 1990, dar chiar şi pentru oricare dintre noi, proprietari ai unui biet apartament sau a unei maşini. Legea va avea dificultăţi să treacă de Curtea Constituţională şi, dacă cumva va trece, instanţele europene vor avea cu siguranţă un punct de vedere contrar.
Recomandările noastre
