Proiectului lui Dragnea a ajuns în Parlament. Să fie asul din mâneca fostului lider PSD?
- Feri Predescu
- 7 octombrie 2019, 10:21
Plenul Senatului va dezbate şi vota, astăzi, 7 octombrie, proiectul de lege privind dublul standard de calitate, iniţiat de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, şi de actualul purtător de cuvânt al social democraților, Valeriu Steriu. Prin această inițiativă, comercializarea produselor şi serviciilor "falsificate supuse dublului standard" se sancţionează cu amendă de maximum 4% din cifra de afaceri.
„În sensul prezentei legi, prin dublu standard de calitate a produselor sau serviciilor pentru consumatori se înţelege o practică comercială care implică introducerea pe piaţă a unui produs ca fiind identic cu acelaşi produs vândut în mai multe state membre în cazul în care aceste produse au în mod semnificativ o compoziţie diferită sau caracteristici care cauzează sau pot determina consumatorului mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în caz contrar”, se arată în proiectul de act normativ amendat de Comisia economică a Senatului.
Comercializarea produselor şi serviciilor pentru consumatori cu standarde duble de calitate constituie o practică înşelătoare şi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz. Comercializarea produselor şi serviciilor pentru consumatori la care s-a constatat existenţa dublului standard se pedepseşte cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. În caz de abatere repetată se poate suspenda autorizaţia de funcţionare a comerciantului/prestatorului de servicii pentru o perioadă de 6 luni.
În cazul produselor şi serviciilor la care s-a constatat existenţa dublului standard se aplică prevederile Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, prevede proiectul modificat de Comisia economică.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi, după caz, de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. ANPC va recolta probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.
„Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic de constatare a dublului standard la produsele şi serviciile către consumatori în vederea protejării intereselor consumatorilor”, stipulează primul articol al actului normativ, fiind citate mai multe directive şi regulamente europene.
Propunerea legislativă privind sancţionarea dublului standard de calitate a produselor şi serviciilor pentru consumatori, care a intrat în circuitul parlamentar pe 14 mai, va fi dezbătută în plenul Senatului, ca prim for legislativ sesizat, potrivit Agerpres.