Proiectul care va bucura copiii, la adoptare în Parlament

Proiectul care va bucura copiii, la adoptare în Parlament

Alocațiile de stat pentru copii vor crește în același ritm cu rata medie a inflației, conform unor modificări la Legea alocațiilor, care urmează să fie votate decisiv în Camera Deputaților. Măsura ar urma să se aplice începând cu 1 ianuarie.

Este vorba de o majorare a cuantumului alocației cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, anunță avocatnet.ro.  Proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii este pe punctul de a primi votul decisiv în Camera Deputaților, după ce acesta a primit raportul favorabil de la Comisia pentru muncă și protecție socială.

 

Astfel, copiii vor beneficia de o majorare a cuantumului alocației pe care o acordă statul cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei. Măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020.

La acest moment, conform Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația este de 150 de lei și se acordă copiiilor între 3 și 18 ani, precum și celor care au trecut de 18 ani, până termină liceul sau școala profesională.

 

De asemenea, există și un cuantum mai ridicat, de 300 de lei, care se acordă pentru copiii de până în doi ani, precum și pentru cei cu handicap, până la 18 ani, în cazul celor din urmă. În privința ratei anuale a inflației, aceasta este calculată și publicată de către Institutul Național de Statistică.

 

Dacă ar fi să luăm un exemplu ipotetic și să ne imaginăm că măsura ar fi fost aplicabilă în 2018 (când rata medie de inflație a fost de 4,6%), la un cuantum al alocației precum cel de acum, am fi ajuns la următoarele sume:

156.9 lei, pentru copiii între 3 și 18 ani și

313.8 lei, pentru copiii de până în trei ani și pentru cei cu handicap, de până în 18 ani. Așadar, diferențele nu vor fi, ca principiu, mari. Și asta în ipoteza în care rata medie a inflației anuale este pozitivă.

 

Însă pot exista ani în care rata inflației este negativă (de exemplu, în 2016, rata a fost de -1,5%). În astfel de situații, dacă s-ar aplica legea așa cum este propusă modificarea, s-ar putea ajunge și la o diminuare a cuantumului alocației, neexistând nicio precizare în proiect cu privire la situațiile când rata este negativă. Bineînțeles, s-ar putea argumenta că termenul „majorare” vizează doar situațiile când rata este pozitivă, pentru a se ajunge la creșterea alocației, nu și pe cele când rata este negativă, ajungându-se, de fapt, la o diminuare.

 

Advocatnet.ro atenționează că modificările vor fi aplicate după adoptarea legii în parlament,  promulgarea ei de către președintele României și apariția în Monitorul Oficial.