Proiect inedit în Sectorul 4. Teren de sport pe o parcare de 200 de locuri

Proiect inedit în Sectorul 4. Teren de sport pe o parcare de 200 de locuri

2020 vine cu noi proiecte pentru locuitorii din Sectorul 4. Pe o bucată de pământ de nici 3.000 de metri pătrați, Primăria a reușit să construiască o parcare supraetajată, teren de sport, locuri de relaxare și bineînțeles să amenajeze spații verzi.

Potrivit unor surse din cadrul primăriei, dacă vremea va permite, lucrarea ar urma să fie finalizată în aproximativ o lună.

Dacă în urmă cu o lună, Primăria Sectorului 4 inaugura parcarea de tip park&ride de la Piața Sudului, cea mai modernă parcare publică din țară, acum construiește alta nouă de 200 de locuri, un concept inedit, chiar în ”inima” Berceniului.

Așa va arăta zona de pe strada Tulnici: parcare, locuri de relaxare, spații verzi și blocuri reabilitate

De ce inedit? Pentru că la ultimul etaj al construcției va fi construit un teren de sport. Aceste este aproape finalizat, coșurile de baschet au fost aduse, la fel și porțile pentru handbal sau fotbal, iar tartanul a fost deja montat.

Mai mult decât atât, la nici 50 de metri, angajații ADP 4 au amenajat un nou parc cu aparate moderne și sigure pentru toate vârstele de copii.

La ultimul etaj al parcării va fi amenajat un teren de sport

Terenuri private, răscumpărate de primărie

În acest proiect au fost implicate terenuri private care au fost răscumpărate de primărie și redate oamenilor. Între acestea se regăseau și unele care între timp deveniseră focare de infecții, unele fiind abandonate de proprietar ori folosite de aceștia ca depozit de fel și fel de materiale reciclabile.

Aflată într-una dintre cele mai aglomerate zone din sectorul 4, Triunghiul Berceni, noua parcare ce se ridică pe zi ce trece, va deservi atât oamenii care locuiesc în apropiere, pe cei care vin la Piața Berceni, dar și cele trei spitale aflate în imediata apropiere.

Angajații ADP le dau câteva detalii despre proiect oamenilor care locuiesc în zonă

Noua parcare de 200 de locuri pare a fi o versiune la scară redusă a celei de la Piața Sudului, având aceeași funcționalitate. Vor fi amenajate atât locuri de parcare de reședință, cât și publice.

Parcarea din spatele pieței Berceni va fi înconjurată de spații verzi, vor fi amenajate locuri de relaxare și vor fi plantați copaci, iar aleile pietonale vor fi luminate de stâlpi cu lumină de tip LED.

Loc de joacă pentru copii, realizat de ADP 4 anul trecut

”Va ieși totul frumos. Este un proiect bine pus la punct pentru cei care locuiesc în zonă, cu locuri de parcare, locuri de joacă și de relaxare, spații verzi, dar și pentru ceilalți care sunt în vizită sau vin la piață pentru cumpărături”, a declarat Marian Goleac, directorul general al ADP 4.

Piața Tulnici văzută de sus

 

Ne puteți urmări și pe Google News