România. Doar 16 cetățeni români care au solicitat să fie repatriați din Afganistan au fost aduși acasă de Ministerul Apărării Naționale.

Restul până la cei 49 de români care au cerut repatrierea s-au sustras din Afganistan apelând la avioanele militare ale altor țări partenere. România nu a extras nici un colaborator afgan cu care forțele noastre armate au conlucrat timp de 20 de ani în războiul din țara asiatică.

Polonia. Vecina noastră a reușit să extragă peste 1300 de colaboratori afgani și alți civili din Kabul, fiind totodată printre primele țări care și-a salvat toți cetățenii din Afganistan. Oficialii polonezi au anunțat, totodată, că vor prelua toate femeile magistrat din Afganistan, acestea fiind țintă deschisă pentru talibani. Polonia a primit mulțumiri din partea Fondului Monetar International pentru că a evacuat cu avioanele ei și personalul FMI din Afganistan. 

Ungaria. A extras sute de colaboratori afgani pe lângă cetățenii și militarii maghiari aflați în Afganistan.

Polonia și Ungaria sunt cele două state vecine cu noi aflate pe lista neagră a eurocraților de la Bruxelles îmbâcsiți de progresismul neomarxist. Despre ele, președintele Iohannis și unii lideri ai PNL din aripa progresistă a partidului, #echipacâștigătoare, vorbesc prețios, fără să le nominalizeze explicit, ca fiind “state iliberale”, după cum le-au definit eurocrații. Adică nealiniate curentului  political correctness care răscolește și nimicește Vestul.

Așa “iliberale” cum sunt, Polonia și Ungaria au dat clasă României și altor state moraliste din Uniunea Europeană prin fermitatea cu care au controlat retragerea din Afganistan. O retragere eșuată, un eveniment tragic și rușinos pentru conducerile actuale, progresiste, ale Statelor Unite, NATO și UE, care va rămâne țintuită în cărțile de istorie ale lumii.

Cum se explică bilanțul de nedefinit al României în episodul retragerii  din Afganistan? De ce a fost convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) abia pe 25 august? Când data finală a retragerii din Afganistan fixată de slăbitul președinte al SUA cu ceva timp în urmă este peste doar cinci zile, pe 31 august? Cu ce a fost ocupat în tot acest timp președintele României, șeful CSAT?

România chiar are ministru de Externe? Un dubiu care persistă din 4 noiembrie 2019, de când a fost numit în funcție cel mai anodin ministru de până acum. Și acesta este membru în CSAT!

Cu ce se ocupă Ministerul de Externe, aflat în prima linie în gestionarea retragerii din Afganistan? În presă au apărut ceva informații și numele unui personaj antic cu greutate, înșurubat în inima MAE. Personaj despre care se spune că a fost preocupat în ultimul timp nu de demersurile de aducere a celor din Afganistan, acasă, ci de instrumentarea unui dosar-bombă aruncat cu trei săptămâni în urmă în capul unui lider politic român foarte important.

Serviciile secrete ale țării, membre și ele în CSAT, au avut cumva alte misiuni mai importante decât pregătirea retragerii din Afganistan? Au fost mai atrase de războiul din PNL decât de războiul din acel capăt de lume? Oficial, nu vom ști niciodată. Dar nu putem să nu gândim asta.

Președintele Iohannis are nervii tari. Nu-l sperie pe el nenorocirile din Afganistan și gestionarea aducerii acasă a ultimilor cetățeni români. Sau extragerea colaboratorilor afgani care au ajutat militarii români de-a lungul a 20 de ani de conflict.

Joi după-masă, președintele statului s-a adresat românilor. Ce război? Ce măcel în Kabul? Ce români prinși între fronturi? Nu despre deciziile CSAT a avut ieri chef președintele să vorbească. Ci despre școli, grădinițe și, firește, despre vaccinare. De parcă uitaseră românii de mantra ultimilor doi ani. Vaccinarea.

Joi seara, brusc, groaza și moartea au secerat și mai crud capitala statului, Kabul. Trei atentate succesive au ucis 12 soldaţi americani şi 60 de afgani iar  peste 140 de persoane au fost rănite. Atentatele au fost revendicate de organizația teroristă Stat Islamic (ISIS).

În noaptea de joi spre vineri, la ora 0.25, președintele SUA Joe Biden a ieșit în conferință de presă transmisă live în toată lumea. Avea de dat lămuriri propriului popor și lumii întregi pentru nebunia din Afganistan și pentru oamenii uciși în atentatele de joi seara. Atâta timp cât s-a ținut pe picioare, președintele SUA a rulat în discurs patetic în care i-a asigurat pe  americani că  “eu și Jill suferim alături de voi”. Dar că data plecării SUA din Afganistan rămâne 31 august. Deși partenerii importanți ai Statelor Unite în frunte cu Marea Britanie au cerut o amânare de scurtă durată a retragerii americane pentru a putea fi extrași din țară miile de militari, personal civil și colaboratorii afgani care sunt blocați între fronturi.

Comparația dintre cei doi șefi de stat ieșiți în public la câteva ore distanță unul de altul fost inevitabilă. Al nostru, ca un robot relaxat. Al lor, ca un actor fără talent, crispat și plângăcios.

Grozăvia asta la care asistă acum o lume întreagă, care a captat atâtea state și care măcină atâtea vieți aduce cu sine și o surpriză. Progresismul, neomarxismul care s-a lăbărțat ani de zile peste lumea civilizată și care a captat atâtea cancelarii importante a dat un rateu istoric.

Începând cu Statele Unite ale Americii care, din super puterea politică și militară a lumii a ajuns un mare bolnav al lumii sub comanda administrației ultra-progresiste Biden-Harris-Partidul Democrat. Administrație care e mult sub nivelul predecesoarelor ei progresiste, Clinton și Obama. Administrație Biden-Harris care a făcut praf și pulbere retragerea SUA și a statelor NATO din Afganistan. Asta după ce a adus aproape de faliment economia statului-continent și a dat peste cap în câteva luni legi și valori americane.

Rateuri au dat și multe state vedetă  ale Uniunii Europene care s-au lăsat penetrate cu entuziasm de neomarxism cu ani în urmă. Iar acum nu au mai fost în stare să-și gestioneze crizele politice, militare și umanitare generate de retragerea abruptă din Afganistan.

Gestiunile de criză nu pot fi făcute cu fițe progresiste. Acelea nu au nici valoare și nici putere reală. Clone benevole ale Statelor Unite doar când peste ocean erau la butoane stângiștii, vedetele UE s-au dus ca oițele betege după oaia mai mare dar și mai bolnavă.

Progresiștilor nu le place istoria, valorile, le consideră uzate, fără sens. Dar istoria se repetă mereu.