Progrese spre finalizarea acordului pentru scutul antirachetă

Progrese spre finalizarea acordului pentru scutul antirachetă

O nouă rundă de negocieri privind participarea României la sistemul de apărare antirachetă american din Europa a adus azi progrese importante către finalizarea textului acordului, anunţă un comunicat al Ministerului român de Externe (MAE).

Delegaţiei României şi cea a SUA, conduse de secretarul de stat din MAE Bogdan Aurescu respectiv Frank Rose, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, au avut un program intens de negociere, în acord cu dorinţa celor două state de avansa substanţial către obiectivul încheierii acordului.

„Cele două delegaţii au făcut progrese importante către finalizarea textului Acordului. De asemenea, au fost evaluate progresele înregistrate în activitatea grupului tehnic mixt, aflat sub autoritatea celor doi şefi de delegaţii, însărcinat cu identificarea locaţiei în care va fi instalat sistemul antirachetă”, precizează comunicatul MAE.

În marja sesiunii de negociere, şefii celor două delegaţii au avut o întrevedere bilaterală în timpul căreia au trecut în revistă chestiuni de securitate de interes comun, precum şi evoluţii relevante din ultima perioadă de pe plan internaţional şi din cadrul NATO.

Decizia participării României la proiectul american de dezvoltare sistemului de apărare antirachetă din Europa a fost aprobată pe 4 februarie 2010, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Procesul de negociere a fost precedat de două runde de consultări, la 4 februarie şi 11 mai 2010, şi a fost declanşat oficial la 17 iunie 2010, odată cu vizita la Bucureşti a unei delegaţii conduse de Ellen Tauscher, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională. Ulterior, s-au mai desfăşurat încă trei runde de negocieri, la 26-27 iulie 2010, 17 septembrie 2010 şi 14 decembrie 2010. 

Ne puteți urmări și pe Google News