Programul lui Simion de salvare a României, analizat de un economist: Măsuri fără coerență, direcții contradictorii

Programul lui Simion de salvare a României, analizat de un economist: Măsuri fără coerență, direcții contradictoriiGeorge Simion. Sursa foto: facebook / George Simion

Formațiunea condusă de George Simion a refuzat să se așeze la masa tratativelor cu restul partidelor politice. În schimb, AUR a făcut public un plan de măsuri pentru a aborda criza bugetară și politică. Economistul Bogdan Glăvan a criticat propunerile, menționând că acestea sunt superficiale și nu oferă soluții clare pentru viitorul României.

George Simion are propriul plan pentru „salvarea României”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a refuzat din nou să participe la consultările convocate de președintele Nicușor Dan. În loc să ia parte la discuțiile de la Cotroceni, reprezentanții formațiunii și-au exprimat public dezacordul față de soluțiile avansate de partidele pro-europene și față de temele vehiculate în spațiul public.

Mai mult, George Simion a transmis că formațiunea pe care o conduce nu este responsabilă pentru situația actuală din România.

„Racul, broasca și cu știuca se închină la satana și spun că Simion e de vină”, a fost mesajul lui.

La rândul său, prim-vicepreședintele Marius Lulea a criticat propunerile fiscale ale partidelor aflate la guvernare. El a respins ideea majorării taxelor și a subliniat că aceste măsuri lovesc direct în cetățeni.

 „Creșterea TVA-ului, a impozitelor pe profit, dividende, cifra de afaceri, muncă sau pensii NU este acceptabilă”, a spus el.

În opinia sa, înainte de a introduce noi poveri fiscale, politicienii ar trebui să elimine risipa din cheltuielile statului.

„Înainte de a pune biruri pe români, tăiați risipa bugetară!”, a adăugat el.

Risipa, o problemă majoră

Marius Lulea a acuzat partidele pro-europene că acționează în dezavantajul românilor.

„Partidele "pro-europene" se comportă ca niște tâlhari de drumul mare. Victima? Poporul român”, a încheiat Marius Lulea.

Printre principalele măsuri propuse se numără reducerea numărului de parlamentari la 300, scăderea cu 15% a cheltuielilor publice în decurs de doi ani și restructurarea Guvernului pentru a funcționa cu doar 12 ministere.

De asemenea, partidul lui Simion susține reducerea la jumătate a taxelor pentru salariile mici și eliminarea tuturor mecanismelor de impozitare prin „optimizare fiscală”.

Alte măsuri propuse de partidul lui George Simion

În domeniul fiscal, AUR propune simplificarea legislației prin măsuri precum: TVA 0% pentru produsele și serviciile de strictă necesitate, impunerea CASS pentru pensiile mai mari de 5.000 de lei, plafonarea CASS pentru veniturile din chirii, dobânzi bancare și câștiguri din investiții.

Totodată, formațiunea a propus aplicarea unei cote de TVA de 19% pentru toate livrările de produse prin platformele de comerț electronic, introducerea unei taxe de solidaritate de 1% pe cifra de afaceri a companiilor din sectorul energetic, majorarea redevențelor pentru resursele miniere și petroliere până la 15% și dublarea taxelor de concesiune pentru serviciile publice comunale.

Propuneri legate de domeniul energiei

De asemenea, AUR propune ca sprijinul acordat corporațiilor prin ajutoare de stat să nu mai fie oferit sub formă de fonduri nerambursabile sau garanții guvernamentale. Alte măsuri includ stoparea contribuției financiare și logistice a României la efortul de război din Ucraina, respectarea cadrului legal privind indexarea pensiilor, reformarea regimului pensiilor speciale și implementarea mecanismului de taxare inversă pentru TVA.

Taxă

Taxă. Sursa foto: Pixabay

În domeniul energiei, partidul solicită anularea legii care prevede oprirea activității centralelor pe cărbune începând cu 1 ianuarie 2026.

Economistul Bogdan Glăvan consideră că programul lansat de AUR este lipsit de coerență și conține numeroase contradicții.

„E un program cu diverse lucruri care sunt contradictorii”, susține Bogdan Glăvan.

Glăvan a remarcat că, deși unele propuneri vizează reducerea cheltuielilor statului, un obiectiv necesar pentru echilibrarea bugetară, altele urmăresc simultan atât scăderea, cât și creșterea anumitor taxe. În opinia sa, acest amestec de măsuri generează un program incoerent, care nu susține ideea unei consolidări bugetare.

„Sunt măsuri care bat în direcții diferite. Adică, dacă aș privi acest program ca pe o mașină, ca pe un automobil, aș spune că cele două faruri bat unul în copaci și altul complet în partea cealaltă”, a adăugat el, potrivit Adevărul.

Scopul acestui plan

Economistul subliniază că măsurile propuse de AUR par a fi concepute pentru a atrage sprijinul susținătorilor. În opinia sa, aceste propuneri sunt formulate într-un mod populist, fără o fundamentare economică solidă.

Făcând referire la propunerea privind reducerea numărului de parlamentari, specialistul a explicat că o astfel de reformă ar trebui analizată din perspectiva eficienței instituționale.

„Reducerea numărului de parlamentari trebuie gândită din altă perspectivă, nu din perspectiva economiei bugetare”, a continuat el.

Aspecte importante legate de reducerea cheltuielilor bugetare

În ceea ce privește propunerea de reducere a cheltuielilor bugetare cu 15%, economistul Bogdan Glăvan consideră că aceasta este, mai degrabă, un slogan politic decât un angajament realist.

El atrage atenția că acest tip de declarație este frecvent folosită de clasa politică, însă, în realitate, nu este însoțită de un plan concret sau de măsuri care să susțină atingerea acestui obiectiv. De asemenea, specialistul a adus în prim-plan negocierile purtate în ultimele trei săptămâni.

 „ Dar după 3 săptămâni nu au fost în stare să vină cu un pachet de măsuri, care, cuantificat, să ducă la așa ceva”, a subliniat el.

În plus, el a adăugat că românii își doresc măsuri concrete legate de actuala situație economică.

„Oamenii vor, în mod covârșitor, ca statul să fie mai suplu, să se reducă risipa și e foarte ușor să semnalizezi și tu. De fapt, este o demagogie pură. Pentru că nimeni din acești politicieni nu spune ce face concret și înseamnă că nu vrea, de fapt”, a mai spus economistul.

În legătură cu propunerea AUR de reducere a taxării muncii, analistul economic Bogdan Glăvan atrage atenția că această măsură ar putea avea efecte negative asupra echilibrului fiscal.

El explică faptul că o astfel de intervenție ar diminua baza de impozitare și ar crea un tratament inegal între contribuabili, contrar principiului de echitate fiscală.

Potrivit acestuia, sistemul de impozitare ar trebui să fie construit pe criterii uniforme, aplicate tuturor în mod egal, iar orice abatere de la acest principiu generează discriminări și dezechilibre în sistemul bugetar.