Programul de guvernare cu care Adrian Veștea merge în Parlament. De la taxe și pensii la sănătate și educație

Programul de guvernare cu care Adrian Veștea merge în Parlament. De la taxe și pensii la sănătate și educațievot Parlament. Sursa foto: Arhiva EVZ

Premierul desemnat Adrian Veștea urmează să depună joi, 18 iunie, în Parlament, programul de guvernare pentru perioada 2026-2028, document care stabilește direcțiile asumate de viitorul Executiv în economie, sănătate, educație, energie, transporturi, administrație și apărare.

Depunerea programului are loc într-un context politic tensionat, după ruptura din PNL provocată de desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Conducerea partidului i-a cerut să renunțe la mandat, însă acesta a anunțat că va continua procedura de formare a Guvernului.

În paralel, PSD s-a conturat ca principalul partid dispus să susțină învestirea noului Cabinet, în timp ce UDMR a anunțat că nu va intra la guvernare, iar USR a respins ideea unui Executiv construit cu sprijinul social-democraților.

Documentul mai poate suferi modificări înaintea votului de învestitură.

Reducerea deficitului și reorganizarea ANAF, printre principalele obiective

Programul pornește de la situația finanțelor publice, menționând un deficit bugetar de 9,3% din PIB în 2025 și o estimare de aproximativ 6,2% pentru 2026.

Guvernul își propune reducerea deficitului prin disciplină bugetară, limitarea risipei și creșterea eficienței colectării veniturilor.

Documentul prevede elaborarea unei strategii de sustenabilitate fiscal-bugetară pentru perioada 2026-2029, cu ținte clare privind reducerea deficitului și controlul cheltuielilor permanente.

Un capitol important vizează reorganizarea ANAF, a Direcției Antifraudă și a Autorității Vamale Române. Instituțiile ar urma să fie evaluate pe criterii de performanță, iar funcțiile de conducere să fie ocupate prin examene organizate la nivel central.

Programul include introducerea camerelor video de tip bodycam pentru inspectorii antifraudă și personalul vamal, digitalizarea declarațiilor fiscale și utilizarea datelor din sistemele e-Factura și AMEF pentru combaterea evaziunii fiscale.

Programul SAFE și investițiile de 16,68 miliarde de euro

Securitatea națională reprezintă unul dintre pilonii centrali ai programului.

Guvernul Veștea își propune utilizarea integrală a celor 16,68 miliarde de euro disponibile prin Programul SAFE – Security Action for Europe.

Fondurile ar urma să fie direcționate către înzestrarea Armatei, dezvoltarea infrastructurii cu utilizare civilă și militară și revitalizarea industriei de apărare.

Programul prevede și înființarea unui Comitet Național pentru Mobilitate Militară, precum și creșterea graduală a cheltuielilor și investițiilor în apărare până la 5% din PIB.

Audit și restructurare pentru companiile de stat

Executivul propune auditarea tuturor companiilor de stat care înregistrează pierderi de cel puțin doi ani.

Acestea ar urma să fie evaluate printr-un sistem de rating de performanță, de la A la E, iar în funcție de rezultate să fie restructurate, reorganizate, listate parțial la bursă sau lichidate.

Documentul vorbește despre eliminarea numirilor politice fără competențe profesionale, introducerea unor contracte de mandat cu bonusuri și penalități de performanță și reducerea cheltuielilor considerate nejustificate.

Sunt menționate explicit reforme la ROMATSA, TAROM, RAR, ARR, AACR și Aeroportul Otopeni.

PNRR și fondurile europene vor fi monitorizate săptămânal

Programul propune înființarea unui grup de lucru coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și de Cabinetul premierului pentru monitorizarea săptămânală a jaloanelor și investițiilor din PNRR.

Obiectivul anunțat este salvarea cât mai multor proiecte din planul de redresare și absorbția integrală a fondurilor europene disponibile până în anul 2029.

Potrivit documentului, rata actuală de absorbție este de 31,49%, ceea ce înseamnă aproximativ 9,7 miliarde de euro din totalul de 31 de miliarde de euro.

Schimbări pentru PFA, microîntreprinderi și contractele pe drepturi de autor

În domeniul muncii, Guvernul propune o nouă lege a salarizării unitare și măsuri pentru combaterea muncii la negru și a muncii la gri.

Programul menționează explicit verificarea situațiilor în care microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate sau contractele pe drepturi de autor sunt utilizate pentru a masca relații de muncă dependente.

Documentul mai prevede reglementarea muncii pe platformele digitale și un mecanism de audit participativ al cheltuielilor publice, cu implicarea sindicatelor și patronatelor.

Concediu pentru bunici și stimulente financiare pentru familii

Programul include măsuri dedicate familiilor cu copii.

Una dintre propuneri permite bunicilor angajați să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului în locul părinților, în anumite condiții.

Documentul prevede și acordarea unei subvenții de 2.250 de lei pe lună angajatorilor care încadrează părinți cu minimum trei copii, precum și prime lunare de 1.000 de lei pentru mamele cu cel puțin trei copii.

De asemenea, părinții ar putea reveni la muncă în regim part-time, păstrând jumătate din indemnizația pentru creșterea copilului.

Reducerea numărului de paturi și plata medicilor în funcție de performanță

Veștea

Veștea. Sursa foto: Facebook

În sănătate, Guvernul propune reducerea cu peste 20% a numărului de paturi de spitalizare continuă până în anul 2030.

Măsura este corelată cu dezvoltarea serviciilor ambulatorii, a medicinei de familie și a îngrijirilor paliative.

Programul introduce criterii de performanță pentru medici și șefii de secție și prevede controale pentru depistarea concediilor medicale acordate nejustificat.

Documentul mai stabilește că furnizorii privați care contractează servicii cu CNAS ar trebui să aibă minimum 80% dintre angajați cu normă întreagă.

Reforme în justiție și modificări privind pensiile speciale

În justiție sunt prevăzute secții specializate pentru mediul de afaceri în municipiile în care funcționează curți de apel, extinderea dosarului electronic și reducerea duratei proceselor.

Programul propune și posibilitatea revenirii în sistem a magistraților pensionari pentru o perioadă de până la șapte ani.

Totodată, documentul vorbește despre reforma pensiilor speciale, limitarea beneficiilor necontributive și eliminarea unor excepții privind pensionarea anticipată.

Autostrăzi, trenuri noi și proiecte de metrou

În transporturi sunt menționate continuarea lucrărilor la autostrăzile A1, A7, A8 și A0, precum și dezvoltarea unor noi drumuri expres.

Pe calea ferată sunt prevăzute achiziția a peste 100 de trenuri electrice, 70 de locomotive și 140 de vagoane noi sau modernizate.

Documentul include și analiza oportunității unei linii de mare viteză București–Cluj–Budapesta.

La metrou sunt menționate Magistrala 6 către Aeroportul Otopeni, Magistrala 4 Gara de Nord–Gara Progresu și extinderea Magistralei 5.

Neptun Deep, reactoarele de la Cernavodă și investiții în energie

În energie, Guvernul mizează pe exploatările Neptun Deep și Caragele pentru creșterea producției interne de gaze începând din 2027.

Programul prevede continuarea proiectelor nucleare de la Cernavodă, inclusiv retehnologizarea Unității 1, construcția reactoarelor 3 și 4 și dezvoltarea reactoarelor modulare mici.

Documentul stabilește ca obiectiv instalarea a peste 5.000 MW capacități eoliene și solare și 3.000 MWh capacități de stocare până în 2027.

În același timp, unele capacități pe cărbune ar urma să fie păstrate ca rezervă strategică.

Identitate digitală pentru cinci milioane de români

Programul promite digitalizarea a jumătate dintre serviciile publice până în anul 2027 și acordarea unei identități digitale pentru aproximativ cinci milioane de cetățeni.

Instituțiile publice ar urma să primească un scor de digitalizare, iar o parte din finanțare să depindă de acest indicator.

Documentul prevede și utilizarea inteligenței artificiale în administrație și transformarea Poștei Române într-un ghișeu universal pentru accesarea serviciilor publice.

Evaluarea profesorilor și programul „Școală de la 8 la 17”

În educație, Guvernul își propune extinderea învățământului dual, digitalizarea catalogului și dezvoltarea programelor „Școală de la 8 la 17” și „Școală după școală”.

Programul prevede evaluarea profesorilor inclusiv prin raportare la diferențele dintre notele acordate elevilor și rezultatele obținute la examenele naționale.

Documentul mai vorbește despre extinderea programelor de masă sănătoasă și reducerea birocrației pentru cadrele didactice.

Reorganizarea Poliției și combaterea infracționalității

La Ministerul Afacerilor Interne sunt prevăzute reorganizarea structurilor teritoriale ale Poliției Române, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră și revizuirea rolului Poliției Locale.

Programul mai include reformarea Academiei de Poliție, dezvoltarea capacităților de combatere a criminalității informatice și implementarea unui sistem automatizat pentru sancționarea abaterilor rutiere.

OCDE, Visa Waiver și extinderea rolului României la Marea Neagră

În politica externă, principalul obiectiv este finalizarea aderării României la OCDE în 2026.

Programul prevede continuarea demersurilor pentru revenirea în programul Visa Waiver, consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite și creșterea rolului României în regiunea Mării Negre.

Documentul include și evaluarea oportunității ca România să se alăture formatului Triunghiul de la Weimar, alături de Franța, Germania și Polonia.

Drone, inteligență artificială și monitorizarea deșeurilor

În domeniul mediului, Guvernul propune utilizarea dronelor, imaginilor satelitare și a inteligenței artificiale pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri.

Programul prevede extinderea Sistemului Garanție-Returnare și obligarea depozitelor de deșeuri să instaleze senzori de monitorizare a calității aerului, cu afișarea publică a datelor în timp real.

Măsuri pentru diaspora, minorități și sport

Documentul include digitalizarea serviciilor consulare, consulate itinerante și programe destinate românilor care doresc să revină în țară.

În zona minorităților este prevăzută elaborarea unei legi privind garantarea statutului și a drepturilor comunităților naționale.

În sport, programul propune reorganizarea structurilor teritoriale, transferul unor baze sportive către autoritățile locale și măsuri fiscale pentru stimularea investițiilor private.