Hidrologii au emis şi ei o atenţionare pentru bazinele hidrografice ale râurilor Bega, Timiş, Moraviţa, Bârzava,  Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Drincea, Jiu, Vedea, Argeş, Someşului Mic, Crişuri, Ialomiţa, Buzău, Putna, Râmnicu Sărat, Susiţa şi Mureş. Ea este valabilă de astăzi, de la ora 5:00, până poimâine, 24 iunie, la ora 7:00.

Se vor forma viituri rapide cu efecte de inundaţii locale, iar debitele de pe râurile mici din zonele de deal şi munte vor creşte semnificativ.


Prima zi a săptămânii vine cu vreme instabilă în jumătatea de sud-vest a ţării, dar şi călduroasă în est şi dus-est. Până la prânz, sunt aşteptate averse şi furtuni în Banat, Oltenia şi, local, în Crişana şi în zonele montane. Spre seară şi noaptea, ploile ajung în Muntenia şi Transilvania. Maximele termice vor fi de la 20 de grade C, în Banat, până la 34 de grade C, în sudul Munteniei.

Mâine, va ploua şi va cădea grindină peste tot prin ţară, mai puţin în Dobrogea. Maximele nu vor urca mai mult de 29 de grade C, iar minimele se vor încadra între 12 şi 20 de grade C.

Miercuri, tot vreme mohorâtă, cu ploi în sudvestul şi centrul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade C, în Oltenia, şi 30 de grade C, în Bărăgan, iar minimele vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade C.

Bucureşti
Vreme predominant frumoasă
De dimineaţă, în Capitală s-au înregistrat 17 grade Celsius, iar maxima va ajunge la 32 de  grade.
Cer noros
Descărcări electrice
Va ploua

Muntenia
Vreme în general instabilă
Temperaturi maxime:  27 C / 34 C
Cer temporar noros
Local vor fi averse
Grindină
Vântul se va intensifica în timpul ploilor

Transilvania
Vreme în general instabilă
Temperaturi maxime: 23 C / 31 C
Cer temporar noros
Local vor fi averse
Descărcări electrice
Vântul se va intensifca în timpul ploilor

Oltenia 
Vreme instabilă
Temperaturi maxime: 23 C / 30 C
Cer mai mult noros
Vor fi averse
Grindină
Vântul se va intensifica în timpul ploilor

Moldova
Vreme caldă
Temperaturi maxime: 27 C / 33 C
Cer variabil
Vor fi averse
Descărcări electrice
Vântul va bate slab până la moderat

Dobrogea
Vreme caldă
Temperaturi maxime: 23 C / 32 C
Cer variabil
Vântul va bate moderat

Maramureş
Vreme în general instabilă
Temperaturi maxime: 26 C / 29 C
Cer temporar noros
Local vor fi averse
Descărcări electrice
Vântul va bate slab până la moderat

Crişana
Vreme instabilă
Temperaturi maxime: 20 C / 26 C
Cer mai mult noros
Local vor fi averse
Descărcări electrice
Vântul va bate slab până la moderat

• Banat
Vreme instabilă
Temperaturi maxime:  19 C / 24 C
Cer mai mult noros
Vor fi averse
Descărcări electrice
Vântul va bate slab până la moderat

Mâine
Cer noros.
Va ploua în toată ţara.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 30 de grade Celsius.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade Celsius.

Poimâine

Cer noros.
Va ploua în toată ţara.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade Celsius.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 grade Celsius.


Sursa: INMH

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 11:40.