Profesorul de exorcizare

Profesorul de exorcizare

LECŢII. Pastorul Robin Swope a pus la punct, pentru începători, un ritual de alungare a demonilor şi a spiritelor malefice din locuinţe.

Sunt din ce în ce mai mulţi oameni care vor să afle cum anume ar putea scăpa, de unii singuri, de entităţile rele care s-au aciuat prin casele lor, spirite malefice şi demonice care îi mai şi bântuie şi le fac nopţi albe. Unul dintre răspunsurile la problemele lor este şi „Ritualul de Binecuvântare şi de Sfinţire”, pus la punct de un pastor american pe nume Robin Swope, de 46 de ani, din Erie, Pennsylvania.

Omul în sutană propune o ceremonie creştinească pe care şi un novice o poate susţine. Este nevoie doar de credinţă în Dumnezeu, Apă Sfinţită de la biserică, o Biblie, câteva rugăciuni speciale, tămâie şi o tămâierniţă. Pastorul îi atenţionează însă pe amatori că există şi excepţii. Chiar dacă slujba este făcută ca la carte, entitatea demonică ar putea fi una puternică, caz în care problema trebuie pasată neapărat preoţilor. Colegi întru exorcizare Pentru „Ritualul de Binecuvântare şi de Sfinţire” este nevoie şi de trei colegi (sau colege, în funcţie de tăria fiecăruia) întru rugăciune. Aceştia trebuie să fie neapărat botezaţi în religii creştine, care cunosc rugăciuni şi pe care le pot rosti la faţa locului (cel mai indicat) sau de la ei de acasă.   „Este foarte important ca persoana care efectuează ritualul să nu fie singură, ci să aibă cel puţin un coleg de rugăciune la faţa locului, de religie creştină, din cauză că situaţia poate degenera”, spune preotul Swope. Înainte de citirea psaltirilor din Efeseni 6:10-17, rugăciuni foarte importante într-o exorcizare, este necesar să se intre în fiecare cameră cu tămâierniţa fumegândă şi cu Apa Sfinţită. În timp ce fumul de tămâie se împrăştie prin cameră, trebuie citită următoare rugăciune: „Sfinţim această cameră în numele lui Dumnezeu cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos. Poruncim oricărui spirit malefic din camera aceasta să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată. Îi legăm şi le poruncim să-i lase în pace pe toţi cei care locuiesc în această casă în numele lui Iisus Hristos, care şi-a vărsat sângele întru îndepărtarea Răului”.

„Este deosebit de important să se insiste pe cuvintele «Sângele Mântuitorului». Acest aspect va ajuta fie la alungarea definitivă a spiritelor malefice, fie le va întărâta. În ambele cazuri se va şti cu exactitate că acolo sunt forţe malefice”, a precizat Swope. În acest caz, problema este de competenţa preoţilor exorcişti. Posedat poate fi şi locatarul Pastorul Swope spune pe blogul său -http://theparanormalpastor.blog pot.com - că, dacă spiritele rele care sălăşuiesc acolo au legătură cu unul dintre locatari, s-ar putea ca la acesta din urmă să se observe anumite comportamente cel puţin ciudate. De aceea, camera în care locuieşte posedatul trebuie stropită cu Apă Sfinţită şi trebuie apoi rostită următoarea rugăciune: „Sfinţim această cameră şi această casă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!”

Apoi se vor citi pasaje din Biblie, în funcţie de situaţia de la faţa locului: 1 Ioan 4:1-4, Coloseni 2:11-15, Matei 10:1;2, Corinteni 6:16-7:1 şi 1 Ioan 1:5-9. După procesiune, grupul de rugă trebuie reîntregit în camera preferată de gazdă sau în camera cu activitate paranormală intensă. Apoi, ca încheiere, trebuie citit din Romani 8:33-39 din Biblie. „Foarte important este să nu vă ţineţi de mână în timp ce vă rugaţi”, spune în final Pastorul Swope.  EPILOG   Rugăciunea de iertăciune   Pastorul recomandă ca la sfârşitul ritualului de exorcizare pentru înce pă tori să fie rostită următoarea rugă ciu ne: „Doamne Dumnezeule, îţi încredinţăm această casă azi. Dacă a fost făcut vreun fapt nedemn care să fi adus acest rău asupra casei în care ne aflăm, Te rugăm să fii Iertător şi s-o Binecuvântezi prin Sângele Tău Doamne. Te rugăm să chemi Îngerii pentru a păzi această casă, aşa cum o lăsăm în mâinile tale Doamne Dumnezeule. Te rugăm, Păzeşte-i pe cei care locuiesc în această casă (se rostesc toate nu me le celor care locuiesc acolo). Aceas tă casă şi oamenii din ea sunt acum binecuvântaţi şi daţi ţie, Doamne, spre pază. Ne rugăm să ai milă de noi şi să ne protejezi. În numele lui Iisus ne rugăm, Amin!”.

Ne puteți urmări și pe Google News